Durere fără margini pentru o familie din Găești, județul Dâmbovița! Bunicii îi va conduce pe ultimul drum pe Albert, micuțul de patru ani și pe mama sa, Cami. Cei doi ai murit tragic miercuri, după ce băiețelul de 4 ani s-a înecat, iar mama, s-a sinucis.
Citeste toata stirea
Familia îndurerată a dezvăluit ce făcea, de fapt, Cami, în timpul în care fiul său s-a înecat în piscină. Mama știa că cel mic se joacă liniștit, iar ea, făcea curățenie în casă, cu aspiratorul. La un moment dat, a constatat că băiețelul de patru ani și zece luni nu era în casă și a ieșit în curte să-l caute. Era deja prea târziu când a mers să-l caute. Albert se înecase, iar medicii nu au putut să facă nimic pentru a-l salva.
Mama și fiul vor fi înmormântați împreună, în același loc de veci. Familia face demersurile pentru a-i putea conduce pe ultimul drum. Albert era singurul copil pe care Cami îl avea.
Dubla tragedie din Găești. Cum s-a ajuns în această situație tragică
În data de 28 septembrie, polițiștii din Găești au fost anunțați că un băiețel s-a înecat în piscina din curtea locuinței. Cel mic era chiar Albert, băiețelul de patru ani, aflat în custodia mamei sale. La auzirea cumplitei vești, mama sa, Cami, a avut un moment de tulburare emoțională și a părăsit locul anchetei.
Din moment ce a fost deschis un dosar de ucidere din culpă, Albert fiind sub tutela mamei, Cami trebuia să răspundă penal pentru că fiul său a murit tragic. Când oamenii legii au început să o caute, au găsit-o pe tânără spânzurată de un copac, într-o pădure.