Ajutorul de incalzire in 2024 – 2025. Cine primeste, ce acte sunt necesare

Data actualizării: 18 iulie 2025

Primăria Municipiului Iași oferă sprijin financiar pentru încălzire în sezonul rece 2024-2025, începând cu data de 2 octombrie. Ieșenii care au nevoie de ajutoare pentru încălzire pot depune cereri pentru diverse surse de energie utilizate, inclusiv energie termică din sistemul centralizat, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 20 noiembrie 2024, iar solicitările vor fi aprobate în aceeași lună.

Condiții și documentație necesară


Pentru a beneficia de ajutoarele de încălzire, ieșenii trebuie să depună o cerere și o declarație pe proprie răspundere la sediul Direcției de Asistență Socială Iași.

Citește și:

Documentele necesare includ acte de identitate, cum ar fi buletinul de identitate, cartea de identitate, cartea electronică de identitate, pașaportul sau permisul de ședere.

De asemenea, solicitanții trebuie să prezinte acte care dovedesc dreptul asupra locuinței, cum ar fi contracte de vânzare-cumpărare sau contracte de închiriere, și facturile de la furnizorii de energie.

Venitul maxim pentru a beneficia de ajutoare la încălzire nu trebuie să depășească 1.386 de lei pe persoană în cazul familiilor sau 2.053 de lei pentru persoanele singure.

Sprijinul financiar se ajustează în funcție de venitul pe membru de familie sau persoana singură și de sursa de energie utilizată. Valoarea de referință pentru ajutoarele de încălzire include 250 de lei pe lună pentru gaze naturale, 500 de lei pentru energie electrică și 320 de lei pentru combustibili solizi sau petrolieri.

Ajutoarele pentru încălzire se vor acorda pentru o perioadă de cinci luni, din noiembrie 2024 până în martie 2025. În plus, familiile și persoanele singure cu venituri reduse pot primi un supliment de energie lunar pe parcursul întregului an, în funcție de sursele de energie utilizate.

De exemplu, se pot acorda 30 de lei pe lună pentru consumul de energie electrică, 10 lei pentru gaze naturale și 20 de lei pentru combustibili solizi sau petrolieri. Cei care utilizează exclusiv energia electrică pot beneficia de un supliment de 70 de lei pe lună.

Reprezentanții Primăriei Iași au subliniat:

„Ajutorul pentru încălzire se va acorda pentru sursa principală utilizată pentru o perioadă de 5 luni, adică noiembrie și decembrie 2024, ianuarie, februarie și martie 2025.

Suplimentele de energie se vor acorda pentru acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu iluminatul locuinței, susținerea facilităților de gătit și asigurarea apei calde în locuință, asigurarea continuității în alimentare a echipamentelor electrice de care depinde viața persoanelor, din motive de sănătate, și utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun utilizarea de energie pentru o perioadă de 12 luni (noiembrie 2024 – octombrie 2025)”.

Pentru a calcula acest sprijin financiar, se iau în considerare toate veniturile obținute de persoana singură sau de fiecare membru al familiei în luna anterioară solicitării ajutoarelor.

Pensionarii care beneficiază de pensii mai mari sunt, de asemenea, eligibili să primească ajutoare, fiind necesară prezentarea ultimului talon de pensie între 1 septembrie 2024 și 15 octombrie 2025.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨