Știu totul!

Soția geloasă, cu o privire fulgerătoare, scoate bucata de hârtie mototolită din buzunarul hainei soțului, fixându-se pe numărul de telefon scris pe ea.

Suspiciunile o încolțiseră deja, iar mintea ei lucra febril: cine ar putea fi? O amantă? O femeie misterioasă? În niciun caz nu avea să lase lucrurile nelămurite!

Cu degetele tremurânde, formează numărul pe telefon, inspiră adânc și așteaptă răspunsul. În câteva secunde, o voce calmă de femeie se aude la celălalt capăt:

– Bună ziua!

Soția, cu o voce plină de furie reținută, spune răspicat:
– Știu totul!

La celălalt capăt al firului, urmează o pauză scurtă, apoi răspunsul politicos, dar cu o tentă subtilă de amuzament:
– Atunci de ce mai sunați la serviciul de informații?

*****

Leana, proaspăt măritată, se întâlnește cu prietena ei, Mărioara, la o bârfă scurtă în fața porții, unde fiecare își povestea ultimele noutăți despre căsniciile lor.

– Cu ce se ocupă bărbatul tău, Leano? întreabă Mărioara curioasă, aranjându-și baticul pe cap.

– E sticlar, răspunde Leana mândră, cu un zâmbet larg, lăsând impresia că e cea mai grozavă meserie din lume.

– Aha… Dar încă mai există meseria asta în zilele noastre? continuă Mărioara, ridicând o sprânceană.

Leana își trage sufletul, privindu-și unghiile.

– Ei, măi Mărioaro, cum să nu existe?! La noi în sat cel puțin, meseria asta e cea mai la modă. Oriunde te duci, dai peste nenorociți de bețivi cu sticla-n mână!

*****

La judecătorie, atmosfera era tensionată. Grefierul citea dosarul, iar judecătorul, un bărbat în vârstă cu ochelari pe nas, își aranja toga și întreba cu ton grav:

– Ce motiv aveți de divorț?

Bărbatul, cu o figură resemnată, se ridică în picioare și răspunde cu glas stins:

– Se împlinesc trei luni de când soția nu mi-a mai adresat niciun cuvânt.

Judecătorul ridică o sprânceană și își scoate ochelarii, analizându-l atent pe bărbat.
– Ați spus trei luni? Sigur că doriți să divorțați?

– Da, domnule judecător. Este insuportabil! Casa a devenit un muzeu al tăcerii. Dacă încerc să vorbesc cu ea, îmi răspunde doar cu priviri ucigătoare… Și asta doar dacă am noroc să mă privească!

Judecătorul își masează bărbia, gânditor, și spune calm:
– Domnule, astfel de femei se găsesc foarte rar. V-aș mai da un termen să vă mai gândiți.

Din sală, un chicotit timid se aude, iar judecătorul completează, zâmbind subtil:
– Vă imaginați câți bărbați ar da orice să aibă parte de liniște acasă? Mai bine reflectați, că nu se știe ce vine după.

*****

Bulă și Bubulina se cunosc pe o plajă însorită, într-o zi de vară perfectă. El, cu o pălărie de paie ridicolă și o alură de cuceritor, o remarcă pe Bubulina cum își savura liniștită sucul de mango sub umbrela colorată.

Ea, intrigată de felul caraghios în care Bulă încerca să-și întindă prosopul peste un morman de scoici, izbucnește în râs.

După câteva schimburi de replici savuroase, cei doi realizează că se potrivesc de minune. Plimbările pe malul mării, apusurile romantice și glumele lui Bulă își fac rapid efectul.

Așa că, în stilul său caracteristic, Bulă decide să grăbească lucrurile:
– Ce mai pierdem timpul? Hai să ne căsătorim!

Bubulina, deși uimită de rapiditatea propunerii, acceptă râzând, crezând că nimic nu poate fi mai spontan decât o aventură alături de Bulă.

În noaptea nunții, într-o cameră de hotel modestă dar decorată cu gust, Bulă, plin de emoție și mândrie, se uită în ochii Bubulinei și spune:
– Iubito, de azi înainte te voi numi Eva.

Bubulina, curioasă, îl întreabă:
– Eva? De ce?

Bulă își îndreaptă spatele și declară, plin de importanță:
– Pentru că ești prima mea femeie.

Bubulina încearcă să-și rețină râsul, dar nu rezistă. Își ridică sprânceana și îi răspunde cu un zâmbet malițios:
– Bine, dragule, atunci și eu te voi numi Peugeot.

Bulă se uită nedumerit:
– Peugeot? De ce Peugeot?

Bubulina izbucnește în râs și îi aruncă replica:
– Pentru că ești numărul 206!

Bancurile prezentate sunt excelente exemple de umor clasic, cu o notă de sarcasm și ironie, caracteristice umorului românesc. Ele reușesc să abordeze teme universale precum gelozia, căsnicia și relațiile interumane, aducându-le în fața noastră într-un mod amuzant și ușor de digerat.

Aceste glume sunt menite să stârnească râsul prin situații aparent obișnuite, dar cu răsturnări de situație neașteptate, care scot la iveală absurditatea sau ingeniozitatea personajelor.

Primul banc ne introduce într-o situație de suspiciune conjugală, un subiect comun care stârnește adesea atât anxietate, cât și curiozitate. Întorsătura comică apare atunci când soția, sigură pe descoperirea ei, realizează că a sunat de fapt la un serviciu de informații.

Această revelație subliniază atât neînțelegerile în comunicare, cât și capcanele pe care le poate întinde propria imaginație, transformând tensiunea în râs.

Al doilea și al treilea banc explorează viața de cuplu și provocările căsniciei, într-un mod săltăreț și plin de umor. Dialogul dintre Leana și Mărioara subliniază cum percepția asupra meseriilor poate fi transformată într-o glumă despre bețivi, în timp ce povestea de la judecătorie tratează tăcerea într-o relație nu ca pe o problemă gravă, ci ca pe un lux neapreciat de soț.

Judecătorul, prin replica sa, reușește să transforme o situație neplăcută într-o lecție subtilă despre valorificarea liniștii.

În cele din urmă, bancul cu Bulă și Bubulina este o parodie a romantismului și a spontaneității tinereții. Alegerea numelui „Eva” pentru Bubulina este o glumă ce face apel la istorie și simbolism, doar pentru a fi întoarsă cu umor de către Bubulina, care face o aluzie la mașina Peugeot 206.

Această glumă pune în lumină diferențele de perspectivă dintre sexe și abilitatea de a găsi umor în orice situație.

Aceste bancuri, cu toate că sunt scurte și aparent simple, fac uz de inteligența și imaginația cititorului pentru a amplifica efectul comic. Ele rămân o modalitate eficientă de a dezamorsa tensiuni și de a aduce zâmbete pe fețele celor care le ascultă sau le citesc.