Adriana Bahmuțeanu primește amenințări! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană

Adriana Bahmuțeanu primește amenințări, iar George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană. La aproape 10 zile de la decesul afaceristului, jurnalista se confruntă cu dificultăți în a-și aduce copiii acasă.
Cei doi băieți ai săi, Maximus și Eduard, au rămas în grija fraților mai mari, Honorius și Silvius, în locuința tatălui lor, chiar și după ce acesta a încetat din viață. Încercările Adrianei de a ajunge la copii continuă, însă procesul legal se dovedește a fi anevoios.
În tot acest timp, fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu, George Restivan, a făcut declarații surprinzătoare referitoare la situația tensionată în care se află fosta sa parteneră.
Restivan a dezvăluit că Adriana primește amenințări de la indivizi necunoscuți, suspectând că sunt aceleași persoane care l-au amenințat și pe el în trecut, în timpul unor conflicte cu Silviu Prigoană.
„Indiferent cine o amenință pe Adriana acum, că după câte am înțeles sunt niște amenințări la adresa ei, atât pot să vă spun că eu cu Adriana ne-am iubit și ne iubim în continuare.
Nu vreau să vorbesc despre relația mea cu ea absolut deloc, dar același lucru care s-a întâmplat cu Blake (n.r fiul lui) și cu mine, cu amenințările pe care le-am primit, ea le primește și ea acum la fel.
Atât pot să vă spun. (…) Cine o amenință pe Adriana, aceleași amenințări le-am primit și noi.”, a spus George Restivan la Un show păcătos.
Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, în urma unui stop cardiac, conform raportului medico-legal. Afaceristul se afla la un restaurant din Bran, județul Brașov, în compania mai multor persoane, când s-a prăbușit de pe scaun.
Înmormântarea lui a avut loc în secret, fiind prezenți doar cei patru fii ai săi: Honorius, Silvius, Maximus și Eduard.
Adriana Bahmuțeanu a făcut eforturi considerabile pentru a-și recupera copiii după decesul fostului ei soț, dar până acum fără succes. În aceeași zi cu moartea lui Prigoană, Adriana a mers la locuința acestuia în speranța de a-i lua pe cei mici, dar nu a reușit.
Acum, jurnalista acționează și în instanță pentru a obține custodia.
În vara acestui an, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au decis să divorțeze, după mai bine de un an de relație. Anunțul despărțirii a fost făcut de Adriana, care a subliniat că motivele sunt personale.
„A fost frumos, autentic, am trăit o adevărată poveste intensă de iubire! Din păcate, distanța ucide dragostea și uneori planurile și valorile comune se mai schimbă!!! Așadar, am decis să mergem fiecare pe drumul său și să punem punct aici relației noastre!
Ne-am decis să păstrăm pentru noi intimitatea și să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă. Vă rugăm pe toți cei care ne-ați apreciat relația să ne respectați punctul de vedere și să înțelegeți că nu vom da detalii despre motivele care ne-au condus la această decizie!
Vom rămâne în continuare prieteni buni și ne vom susține ori de câte ori va fi nevoie! Viața merge înainte!”, este mesajul Adrianei Bahmuțeanu care apare pe pagina de Facebook.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨