Detaliul șocant care anunța că starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță era în declin de la începutul anului: „A venit salvarea și l-a luat”

Decesul fulgerător al lui Gabriel Cotabiță, la vârsta de 69 de ani, a îndoliat o țară întreagă. Solistul se afla în comă de două săptămâni, după ce suferise un AVC.
Apropiații lui susțin că starea lui de sănătate se deteriora de ceva vreme. Mihai Trăistariu a detaliat ce s-a întâmplat cu solistul în primăvara acestui an.
A suferit un AVC și era în comă
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani, după ce a suferit un atac cerebral care l-a lăsat în comă la Spitalul Universitar din București. Familia sa a ales să păstreze discreția, însă starea lui era precară încă de la începutul anului.
Mihai Trăistariu a povestit că solistul avea dificultăți serioase din primăvară. Cotabiță nu a mai putut să urce pe scenă la concertul programat la Teatrul Constantin Tănase din Capitală.
„Anul acesta, în primăvară, am avut un concert la Teatrul Constantin Tănase. Eram vreo 10 artiști, iar el era primul care trebuia să intre la ora 19:00, însă nu a mai intrat, pentru că a venit salvarea și l-a luat.
Deci, el din primăvară se simțea rău, acesta a fost un semn.”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click!
Chiar dacă a suferit un infarct în 2015, Cotabiță continua să cânte stând pe un scaun de bar. Mihai Trăistariu a menționat că i-a trimis un mesaj obișnuit de felicitare lui Gabriel Cotabiță de ziua lui de naștere, dar nu a primit răspuns.
„Acum un an, doi, am cântat cu el toată vara pe litoral, la Olimp, și el avea concert seară de seară. Am observat că deja cânta de jos, de pe un scaun de bar, nu mai putea sta în picioare.
De atunci mi-am dat seama că este slăbit. Probabil simțea că, încet-încet, corpul său cedează. Eu i-am transmis La mulți ani! pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavriil, pentru că eu sunt Mihai și el Gabriel, și, an de an, îi trimiteam acest SMS.
Nu mi-a răspuns la mesaj ca în alte dăți, dar l-am lăsat în pace, gândindu-mă că era ocupat.”, a mai spus artistul pentru sursa citată.
Un apropiat al cântărețului a dezvăluit că Gabriel Cotabiță s-a plâns în repetate rânduri că fiicele sale nu îl mai vizitau atât de des. Deși acestea păstrau legătura telefonic și se interesau de starea lui de sănătate, distanța fizică și mutarea artistului la periferia Bucureștiului au făcut ca întâlnirile să devină tot mai rare.
„Gabi se plânge că fetele nu-l mai vizitează. Ele au încredere în Alina, că tatăl lor e pe mâini bune. Le e și greu să ajungă la el, pentru că nu mai locuiește în centru.
Vorbesc însă la telefon, unde se interesează mereu de starea sa de sănătate. Acum greul cade numai pe soția lui. Ea e cea care are grijă de Gabi, chiar dacă merge și la muncă.
Este o femeie extraordinară”, a declarat un apropiat de-al artistului, pentru Cancan.ro.
Pentru Gabriel Cotabiță, această răceală aparentă din partea fiicelor sale a fost o rană deschisă, o durere pe care o împărtășea doar cu soția sa. Relația lor fusese odată extrem de apropiată, iar distanțarea a fost greu de acceptat pentru un tată care le-a iubit necondiționat.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨