EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, dezvăluiri despre întâlnirea cu băieții ei, la 2 săptămâni de la moartea lui Prigoană: „Am stat de vorbă, sunt într-o confuzie totală”

Data actualizării: 14 iulie 2025

Adriana Bahmuțeanu se află într-o situație dificilă după decesul fostului său partener, Silviu Prigoană. La aproape două săptămâni de la moartea acestuia, Adriana Bahmuțeanu a reușit să își vadă cei doi băieți, dar întâlnirea a fost marcată de tensiuni.

Ea susține că nu a avut posibilitatea de a-i vedea până acum, iar moștenirea lăsată de Prigoană a stârnit conflicte în familie. Potrivit informațiilor, Prigoană ar fi lăsat toată averea fiului său cel mare, Honorius, fără a întocmi un testament, iar vila în care locuiesc copiii este pusă sub sechestru din cauza unei datorii de 22 de milioane de lei.

„Din alea două macaroane care au rămas, una revine copiilor mei. Prigoană se răsucește acum în cavou, dacă aș avea acum o putere, aș merge să dau cu pumnii în cavou, ca să se trezească, pentru că el nu și-a imaginat așa ceva, că băieții mai mari îi țin pe frații mai mici în casă și refuză să-i lase să aibă contact cu mine.

El nu ar fi făcut așa ceva niciodată.” a declarat Adriana Bahmuțeanu.

Ea a menționat că frații mai mari încearcă să-și înstrăineze frații mai mici de ea, sugerând că ar avea motive patrimoniale.


„Frații vor să îi înstrăineze pe copii de mine, pentru că este clar că au un scop patrimonial. Mâine, după proces, merg să deschid succesiunea, să vedem ce a rămas din averea lui Prigoană și de ce sunt frații atât de înverșunați, așa dintr-odată.” a continuat Bahmuțeanu.

Adriana a avut discuții cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și a reușit să discute cu copiii într-un mediu fără supraveghere.

Citește și:

„Am avut nenumărate negocieri cu cei de la DGASPC. M-am întâlnit cu copiii, am stat de vorbă într-un loc, fără să mă asiste vreun angajat al DGASPC. Ei sunt într-o confuzie totală, cred că fratele mai mare e tata și el reprezintă autoritatea.” a explicat ea.

Situația este complicată și din cauza stilului de viață anterior al copiilor, care au fost obișnuiți cu un trai în lux.

„S-au întors la frații mai mari, problema este că ei sunt materialiști, au trăit în lux și li s-a spus că pot stea acolo, că nu îi dă nimeni afară.” a concluzionat Adriana Bahmuțeanu.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨