Alexandra Duckadam, soția regretatului portarul Helmuth Duckadam, a vorbit emoționant la Arena Națională despre momentele de iubire și sprijin care au definit relația lor.

Într-un interviu acordat, ea a subliniat legătura profundă pe care au împărtășit-o:

Reclamă

„I-am promis că-i vom fi alături până la final, indiferent de ce vom trece împreună”, a spus Alexandra cu ochii plini de lacrimi.

Lumea fotbalului îndoliată de pierderea lui Helmuth Duckadam

Vestea că Helmuth Duckadam, legendarul portar cunoscut drept „eroul de la Sevilla”, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani a îndoliat lumea sportului.

Performanța sa din 1986, când a apărat patru lovituri de departajare în finala Cupei Campionilor Europeni, rămâne o piatră de hotar în istoria fotbalului.

Moartea sa a venit ca un șoc pentru familie și prieteni, cu toate că s-a confruntat cu probleme de sănătate de-a lungul anilor. Alexandra Duckadam a fost prezentă la Arena Națională, unde trupul marelui sportiv a fost depus pentru a primi un ultim omagiu, înconjurat de coroane de flori și mesaje de condoleanțe.

Alexandra a povestit deschis despre ultimele momente ale soțului său:

„Au venit toate tăvălug, toate problemele. De data asta ne-a luat prin surprindere, nu am fost pregătiți. Dacă până acum, la operație, luam în calcul treaba asta și el mă pregătea. De data asta a fost fără preaviz.”

Ea a descris cum Helmuth a fost internat pentru o durere de spate și cum situația s-a agravat brusc:

„Miercuri spre joi noaptea l-au luat niște dureri îngrozitoare, am mers la Urgențe. A fost o infecție, nu știu unde a migrat. Au fost și cinci stopuri cardiace… Atât a putut să ducă săracul.”

Alexandra a mai spus că de când s-au căsătorit, Helmuth i-a spus că este un om bolnav și că i-a promis că îi va fi alături până la sfârșit:

„Noi vom face tot ce-i stă în putință să-i cinstim numele. A zis tot timpul că singura lui avere a fost numele. Și cred că a reușit să-l păstreze intact.”

Helmuth Duckadam a lăsat în urmă o moștenire sportivă și umană de neegalat, fiind un simbol etern al fotbalului românesc. Cuvintele Alexandrei reflectă nu doar durerea pierderii, ci și mândria de a fi alături de un om care a scris istorie:

„A fost un om iubit, oriunde mergeam lumea dorea să îi strângă mâna, să pună mâna pe el. Cred că a fost un om iubit”, a declarat Alexandra Duckadam pentru Digi Sport. Numele Helmuth Duckadam va rămâne pentru totdeauna sinonim cu excelența, sacrificiul și iubirea.