Bianca a izbucnit la adresa lui Robi: „Mă mănâncă limba”. Ce a avut să-i reproșeze concurenta

Spiritele s-au încins între Robi și Bianca în ediția de 5 decembrie a emisiunii „Casa iubirii”. Concurenta i-a adus acestuia reproșuri dure, considerând că a provocat suferință în rândul fetelor din casă.
Bianca a izbucnit, acuzându-l pe Robi că a creat numeroase situații tensionate. Ea susține că el a făcut două fete să sufere, deși el neagă în parte aceste acuzații. Bianca nu a ezitat să spună clar ce o deranjează:
„Eu nu pot. Mă mănâncă limba. Eu nu pot. Când te văd că vorbești despre situația pe care tu ai creat-o cu atâta ușurință. Ca și cum ar fi ceva normal. Mor. Nu pot.”– Bianca
Robi, acuzat că se joacă cu sentimentele fetelor
Întrebată de Andreea Mantea ce o deranjează cel mai tare, Bianca a subliniat că Robi tratează cu superficialitate situațiile tensionate. Ea a explicat că, de când a intrat în casă, cel puțin două fete au fost afectate emoțional din cauza comportamentului lui.
„Două fete, cel puțin de când am intrat eu în casă, au suferit pentru că lui Robi îi place să se joace. O mai pupă și pe Criss pe frunte, dacă nu e Criss, o pupă pe Julia. Eu îmi imaginez că surorile mele sunt în locul lor. Eu nu pot să accept așa ceva. Nu pot să zic: «Robi, ai dreptate». Tot ce se întâmplă este numai din cauza ta și ele au fost imature și au acceptat. 80% e vina ta.”– Bianca
Bianca a adăugat că a fost afectată de suferința Teodorei și a lui Criss, fiind apropiată de acestea. Ea consideră că Robi are o mare parte din vină pentru situațiile tensionate din casă.
„Să nu ajungă cineva vreodată la părerea că îmi place Robi. Eu m-am implicat emoțional în povestea lor pentru că am fost foarte apropiată de Teodora. Fiind toată situația asta, îmi imaginez că sunt surorile mele.”– Bianca
Situatia a stârnit numeroase discuții în emisiune, iar reacțiile Biancăi au adus în prim-plan tensiunile din „Casa iubirii”.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨