Familiile cu mai mulți copii primesc bani în plus de la stat în aprilie. Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarii

Data actualizării: 21 martie 2025

Familiile din România care au mai mulți copii vor primi o mână de ajutor financiar din partea statului începând cu luna aprilie, sub forma unor tichete de creșă a căror valoare va crește.

Dacă până acum aceste tichete erau în valoare de 660 de lei pe lună, din aprilie suma se va majora cu 10 lei, ajungând astfel la 670 de lei. Noua valoare se aplică exclusiv în format electronic, potrivit informațiilor publicate de newsweek.ro.

familiile cu mai mulți copii primesc diferite ajutoare din partea statului, menite să îi ajute pe părinți să le ofere celor mici toate resursele de care au nevoie.

Pentru ca un părinte să primească aceste tichete, este obligatoriu ca el să fie angajat și să nu beneficieze de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului până la 2 ani. În cazul unui copil cu handicap, regula se aplică până la vârsta de 3 ani, așa cum este specificat în Legea nr. 165/2018.


Aceste tichete pot fi folosite pentru plata serviciilor oferite de creșe sau alte instituții similare — fie publice, fie private — care oferă educație timpurie antepreșcolară, precum și pentru plata bonelor. Cei care doresc să le acceseze trebuie să depună o cerere la angajator sau, după caz, la autoritățile competente.

Citește și:

Cererea poate fi făcută de unul dintre părinți sau de tutorele care are în grijă copilul, în baza livretului de familie. Sprijinul financiar se aplică atât copiilor naturali, cât și celor adoptați.

Pentru a beneficia de tichetele de creșă, părinții trebuie să depună următoarele documente:

  • Cerere pentru acordarea tichetului de creșă
  • Actul doveditor eliberat de creșa sau entitatea la care este înscris copilul

„Se eliberează, de regulă, de către creşă/entitatea asimilată acesteia, la solicitarea părintelui/tutorelui care are înscris copilul; angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz, pot stabili ca solicitarea să fie adresată de către angajator, pe baza situaţiei nominale a angajaţilor care au copii înscrişi la creşa/entitatea asimilată”

  • Documente care atestă calitatea de părinte, cum ar fi certificatul de naștere al copilului sau, în cazul adopțiilor, hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției

Tot în lista actelor necesare intră și cele care atestă calitatea de tutore. Este vorba despre:

„hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare”

Aceste documente sunt esențiale pentru ca un tutore să poată primi tichetele de creșă în numele copilului aflat în îngrijirea sa.

Pe lângă actele de identitate și dovezile de încadrare legală ca părinte sau tutore, este obligatorie și o declarație pe propria răspundere. Aceasta trebuie să confirme că:

„celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creşă, de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, prevăzute de OUG nr. 111/2010”

În funcție de regulamentele interne ale firmei sau instituției unde lucrează părintele, angajatorul poate solicita și alte documente suplimentare. Conform avocatnet.ro:

„alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern”

Aceste tichete sunt acordate lunar și individual pentru fiecare copil, fie el natural, adoptat sau aflat sub tutelă.

Suma oferită – 670 de lei – poate acoperi o parte considerabilă din costurile lunare ale unei creșe sau ale unei bone, contribuind astfel la sprijinirea părinților activi pe piața muncii.

Măsura face parte dintr-un program mai amplu al statului român de a sprijini familiile numeroase sau cele în care părinții se întorc la muncă după naștere. Condițiile sunt stricte și bine reglementate de lege, iar părinții interesați trebuie să se asigure că depun toate documentele necesare pentru a beneficia de acest sprijin.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨