Dezvaluiri despre moartea fotbalistului Aaron Boupendza in urma scandalului sexual

Internaționalul gabonez Aaron Boupendza, 28 de ani, a murit după ce s-ar fi aruncat de la etajul 11 al unui bloc din China, unde fusese transferat recent. Autoritățile nu exclud varianta sinuciderii, iar știrea a generat un val de reacții în Africa.
Scandalul sexual care a zguduit cariera lui Boupendza
Moartea lui Boupendza a declanșat un scandal major în Gabon, țara sa natală. Cântăreața Creol, o vedetă cunoscută în Africa, a acuzat public că conaționalii sunt responsabili pentru tragedia prin care a trecut fotbalistul. Creol face referire la scandalul sexual în care a fost implicat Boupendza, anul trecut, când o înregistrare intimă cu el și o femeie neidentificată a fost distribuită pe internet. În Gabon, producerea și distribuirea de materiale pornografice sunt ilegale și pot fi pedepsite cu închisoare sau amendă.
Ați judecat un om până l-ați distrus. Voi trebuie să zdrobiți, să reduceți la zero orice copil care își depășește condiția în Gabon, a declarat Creol într-un live de pe contul ei de social media.
În ianuarie 2024, Boupendza juca în MLS și reușise să se impună la FC Cincinnati, echipă pentru care a jucat 24 de meciuri și a marcat de 7 ori. Scandalul l-a marcat pe Boupendza, care în vara anului trecut a decis să se despartă de echipa americană după un alt incident nefericit. În mai 2024, a fost implicat într-o altercație cu boxerul profesionist Quashawn Toler, într-un bar din Statele Unite.
Legătura dintre Creol și Aaron Boupendza
Vedeta gaboneză a fost apropiată de Boupendza și a vorbit public despre situația lui și a făcut un apel public pentru a atrage atenția că fotbalistul are nevoie de sprijin. În 2024, Boupendza a fost exclus temporar din lotul național, din cauza scandalului. În cele din urmă, el a fost iertat după ce a postat un mesaj pe pagina oficială a federației gaboneze de fotbal, în care recunoștea că apare în imagini.
Înregistrarea scandaloasă cu Boupendza a devenit publică după ce i-a fost furat telefonul personal, chiar în Gabon, în noiembrie 2023. După câteva luni, a început să fie șantajat de persoane necunoscute, care îl amenințau că vor face publică filmarea dacă nu le va plăti o sumă de bani. Fostul atacant al Rapidului a refuzat să negocieze cu cei care îl șantajau, drept urmare aceștia au publicat înregistrarea.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨