Disparitia magiei unui pusti de la Next Star – Drogurile moderne sunt mai periculoase decat cele de acum 10 ani

Data actualizării: 16 aprilie 2025

În doar opt ani, Rareș a ajuns de la un copil inteligent, pasionat de știință, într-un dependent de droguri. Ce s-a întâmplat în acești ani cu băiatul care își făcea mândră familia? Unde a dispărut magia lui Rareș, puștiul de la Next Star? Moartea prietenului lui Vlad Pascu reprezintă un puternic semnal de alarmă la nivel de societate, care dă frisoane părinților de adolescenți și nu numai.

De la copil vesel la dependent de droguri

În urmă cu opt ani, Rareș era un copil vesel, care făcea ”magii” la emisiunea ”Next Star” de la Antena 1. Opt ani mai târziu, același băiat se zbătea între viață și moarte, în garajul dealerului său. Specialiștii au atras atenția de multă vreme asupra faptului că drogurile reprezintă un flagel care nu mai ține cont de vârstă sau statut social. Faptul că un adolescent provine dintr-o familie ”bună” și că are acces la o educație aleasă nu-l mai pune la adăpost de aceste tentații.

„Când un copil „dintr-o familie bună” ajunge să moară de supradoză la 20 de ani, e clar că avem de-a face cu un cumul de factori — psihologici, sociali, emoționali — nu doar un eșec individual, ci și un dezechilibru la nivelul întregului sistem din jurul său.” a explicat Alina Petre, psiholog și psihoterapeut.

Educatia emotionala si pericolul drogurilor moderne

Psihologii vorbesc despre un cumul de factori, de la nevoia de evadare, la presiunea anturajului sau impulsivitatea vârstei. De asemenea, adolescenții se pot confrunta cu depresia, de la vârste din ce în ce mai fragede. Copiii sunt împinși către performanță și adeseori simt că nu mai pot face față presiunii școlare și sociale. Educația lacunară nu este doar o problemă a tinerei generații, ci și a părinților. De multe ori, chiar și în familiile ”bune”, apar mecanisme de evitare, cum ar fi negarea, minimizarea sau chiar rușinea.


Nu în ultimul rând, pericolele sunt mai mari decât în urmă cu câțiva ani, avertizează psihologii. Drumul până la supradoză s-a scurtat pentru că drogurile sunt tot mai puternice, pentru că și cererea este mai mare și mai complexă. „Drogurile de pe piață (mai ales fentanil, MDMA, amfetamine) sunt mult mai puternice decât acum 10-15 ani. Tinerii nu cunosc dozele sigure, mai ales când combină substanțe. Rezistența psihologică scade în episoade de criză – o despărțire, un eșec, o ceartă – și o doză „de relaxare” se poate transforma în supradoză”, a mai explicat Alina Petre.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨