Doliu in lumea filmului dupa ce o actrita a decedat la doar 24 de ani

Sophie Nyweide, o actriță cunoscută pentru rolurile sale din copilărie, a decedat la doar 24 de ani. Actrița, care a început să joace în filme de la vârsta de șase ani, a fost găsită fără suflare pe 14 aprilie, într-o zonă izolată din statul Vermont, aproape de un adăpost improvizat.
Un debut precoce în lumea filmului
Sophie Nyweide s-a născut în Burlington, Vermont, SUA, în iulie 2000. În copilărie, a petrecut timp atât în orașul natal, cât și în New York, acolo unde și-a început cariera artistică. Mama ei a fost actriță, dar Sophie a descoperit singură pasiunea pentru scenă, pe care o are încă din perioada copilăriei. Visul ei era să ajungă un nume cunoscut în lumea filmului.
„Sophie a fost o fiică iubită, nepoată, soră, prietenă și proaspătă mătușă (…) Creativă, atletică și înțeleaptă dincolo de anii ei, Sophie a realizat atât de multe în timpul în care a dansat pe pământ”, a scris familia regretatei actrițe.
Un talent autentic
La 6 ani, Sophie Nyweide și-a făcut debutul în filmul “Bella”. De-a lungul timpului, a avut apariții și în alte filme și seriale, precum “Law & Order”, “Margot at the Wedding” sau “And Then Came Love”. De asemenea în anul 2009, a avut un rol în drama “Mammoth”, acolo unde a interpretat rolul fiicei personajului jucat de actrița Michelle Williams. Ulterior, în 2014, a apărut în producția “Noah”, alături de Russell Crowe.
Apropiații au spus despre actriță că era un suflet profund și sensibil, având un talent autentic. Cel mai bine se simțea pe platourile de filmare, dar avea și alte pasiuni, cum ar fi scrisul și desenul. Creațiile ei scoteau la iveală, însă, durerea tăcută pe care o simțea.
“A fost un loc sigur pentru ea și se bucura de distribuțiile și echipele care i-au alimentat talentul și bunăstarea (…) Era o aventurieră dornică și a prins obiceiurile și chiar limbile oricărui loc pe care l-a vizitat (…) Ea a visat să fie actriță, fără să știe vreodată că mama a fost actriță, așa că a făcut și asta cu o ușurință de care ne-am minunat cu toții”, a mai scris familia actriței.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨