Evoluția denumirilor Mării Mediterane de-a lungul secolelor și semnificațiile lor

De-a lungul timpului, Marea Mediterană a fost un spațiu de întâlnire între civilizații, dar și de transport al mărfurilor. Această denumire a mării nu a fost întotdeauna aceeași, ci a fost influențată de cultură, de perioada istorică și de perspectiva geografică pe care a avut-o fiecare popor. Mai multe civilizații au înțeles-o și valorifica-o în moduri diferite.

Începuturile denumirii Mării Mediterane

În Antichitate, nu exista o denumire anume pentru Marea Mediterană, care era doar “marea” pentru mai multe popoare. Denumirea apare în culturile semitice, dar și în cele indo-europene. Denumirile au început să se extindă odată cu apariția navigației, comerțului și expansiunii teritoriale.

În tradiția ebraică veche, această mare nu avea un nume propriu. Era numită doar “yam” (“mare”), însă apar și alte formule, în anumite pasaje din Vechiul Testament. Este vorba despre “hay-yam ha-gadol” (“marea cea mare”), “hay-yam ha-ma’araví” (“marea de apus”) și “yam Pelishtim” (marea filistenilor”). Marea reprezenta limita vestică a teritoriului Israelului, unde apune soarele, astfel că era numită și “marea apusului” sau “marea occidentală”. Marea nu era văzută ca o mare “în mijlocul pământului”, ci ca o mare la marginea lumii cunoscute.

Ulterior, egiptenii, a căror cultură era orientată mai mult spre Nil, vedeau Mediterana ca o limită nordică a lumii. Apărea, uneori, termenul “Marea filistenilor” pentru a indica zona de est a Mediteranei, fără să existe un nume pentru tot bazinul, ci numai pentru anumite porțiuni.

Perspectiva asupra Mării Mediterane a grecilor și romanilor

În Grecia Antică, Marea Mediterană reprezenta o cale pentru navigație, comerț și colonizare. Cu toate acestea, nu exista o denumire specifică a mării, ci erau utilizate denumiri regionale, cum ar fi Marea Egee, Marea Ionică și Marea Libiană. În general, se refereau la această mare ca “pelagos” (“marea”).

Romanii au văzut Marea Mediterană ca pe un spațiu geografic și comercial, dar și ca pe un simbol al dominației imperiale. Aceasta a devenit, în timp, un centru strategic al lumii romane, astfel că i-a fost atribuită denumirea de “Mare Nostrum”, adică “marea noastră”, care trimite la ideea de posesie și apartenență, a dominației romane asupra mării. În plus, mai era utilizată și denumirea de “Mare Internum” (“marea interioară”), prin care marea era percepută ca “inima” lumii romane. Se punea accent pe faptul că marea nu era la marginea lumii, ci în centrul acesteia.

Termenul de “Mare Mediterraneum”

Numele a apărut mai târziu, în secolul al VI-lea d.Hr., în scrierile savantului și clericului vizigot Isidor din Sevilla, din Hispania. Pentru acest termen, era o viziune geografică abstractă, comparativ cu restul denumirilor. Mediterana era o mare care se afla în mijlocul lumii cunoscute. Acest termen s-a răspândit și în Evul Mediu târziu, apoi s-a impus în perioada Renașterii. A devenit termenul de bază în cartografia europeană. Limbile europene majore au început să utilizeze variațiile ale acestui termen.

Percepția asupra Mării Mediterane în lumea islamică

În lumea islamică medievală, Marea Mediterană a avut mai multe denumiri, cum ar fi “Bahr al-Rūm” (“Marea romanilor”), “Bahr al-Shām” (“Marea Siriei”), “Bahr al-Maghrib” (“Marea Occidentului”) sau “al-Baḥr al-Abyaḍ (“Marea Albă”). Denumirea de “Marea Albă” era cea mai perenă și avea un important simbolism cultural, întrucât albul se referea la vest. În plus, albul se referea și la luminozitatea mării, dar și pentru a o distinge de alte mări, cum ar fi Marea Roșie sau Marea Neagră. Și turcii au preluat această denumire, folosind termenul “Akdeniz” (Marea Albă).

Prin trecerea de la “Mare Nostrum” la “Mare Mediterraneum”, este reflectată tranziția Europei la o viziune cartografică și științifică, nu doar o legătură cu o cultură sau cu un imperiu. Influența latină, rolul central al Europei în geografie și educația din epoca modernă au contribuit la impunerea termenului, folosit în variații diferite în numeroase limbi.