Rostopasca este un adevărat dar ceresc pentru cei care suferă de diferite afecțiuni! O comoară pe care mulți o neglijează! Iată cum se folosește corect:

Rostopasca, cunoscută în lumea plantelor medicinale sub numele științific „Chelidonium”, a fost considerată încă din Antichitate un adevărat dar ceresc, folosită de vraci în momente speciale ale zilei – doar când soarele era în zodia Leului și doar la amiază.

Efectele sale asupra sănătății sunt astăzi recunoscute în peste 150 de afecțiuni, de la probleme de piele până la boli grave precum cancerul sau infecțiile virale, încă greu de tratat prin metode clasice.

Rostopasca, un aliat natural în lupta cu bolile hepatice, digestive și dermatologice

Preparatele din rostopască au efecte vasodilatatoare, antispastice și analgezice. Acestea stimulează secrețiile digestive și sunt utile în afecțiuni precum spasmele digestive, dischinezia biliară, indigestia sau migrena biliară.

În plus, planta este indicată și în cazuri de pancreatită, constipație, boli de ficat, icter, reumatism sau chiar herpes bucal și genital. Folosită extern, are efecte antiseptice, antibacteriene, regenerante, cicatrizante și antitumorale.

Una dintre cele mai frecvente forme de administrare este pulberea, obținută prin măcinarea foarte fină a tulpinilor uscate, preferabil cu o râșniță electrică de cafea. Pulberea se păstrează în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri răcoroase și întunecoase, pentru cel mult 3 săptămâni.

Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi, câte un sfert de linguriță (aproximativ 1 gram).

O altă variantă eficientă este tinctura. Pentru preparare, se pun 15 linguri de pulbere într-un borcan, peste care se toarnă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. După două săptămâni de macerare, amestecul se filtrează și se păstrează în sticluțe mici, închise la culoare.

Se administrează de patru ori pe zi, câte 50-100 de picături, diluate în puțină apă.

Infuzia combinată, recomandată mai ales pentru uz extern, se obține printr-un procedeu în doi pași:

• Se pun 3-4 linguri de plantă mărunțită la macerat în jumătate de litru de apă, timp de 8-10 ore.
• După filtrare, planta rămasă se fierbe într-o altă jumătate de litru de apă timp de cinci minute, apoi se lasă la răcit și se filtrează din nou.

Se obține aproximativ un litru de infuzie, care se poate folosi sub formă de comprese, gargară sau băi.

Pentru aplicații locale, se poate folosi și cataplasma cu rostopască. Frunzele mărunțite se lasă 1-2 ore în apă caldă (40-50°C), apoi se aplică direct pe zona afectată și se acoperă cu tifon. Se lasă să acționeze timp de o oră.

Culesul rostopascăi trebuie făcut cu grijă, doar pe timp frumos, în zile fără ploaie. Se recoltează doar partea aeriană – adică tulpina, frunzele și florile – având grijă să nu fie smulsă planta din rădăcină, pentru a permite regenerarea naturală.

După culegere, planta trebuie pusă la uscat imediat, în strat subțire, într-un loc umbros, lipsit de umiditate. Este important de știut că ploaia favorizează brunificarea plantei, ceea ce degradează principiile active.

Dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspătă se obțin aproximativ 100 de grame de plantă uscată. În stare proaspătă, rostopasca elimină un suc portocaliu (latex), care deține cele mai importante proprietăți medicinale.

Acestea se pierd odată cu uscarea plantei, ceea ce face ca în unele cazuri utilizarea frunzelor proaspete să fie preferată.

„Se spunea că are o forță egală cu a soarelui și de asta romanii au botezat-o ‘Chelidonium’, ‘darul cerului’, iar vracii o culegeau numai în crucea zilei, când soarele era în zodia Leului.”

Acest detaliu arată cât de multă importanță era acordată momentului culegerii, o practică respectată și astăzi de cunoscătorii plantelor medicinale.