Trigonul astrologic ce influențează în mod semnificativ zodiile. Fecioarele, Săgetătorii și Peștii vor avea parte de schimbări

Data actualizării: 18 iunie 2025

Un eveniment astrologic important, numit Trigonul Mercur – Nodul Nord, produce schimbări notabile în viața fiecărei zodii. Acesta își va manifesta efectele până pe data de 24 iunie.

Impactul Trigonului asupra zodiilor

Trigonul ne învață că avem nevoie de soluții la problemele pe care le avem de rezolvat. Ne întoarcem la o experiență, la un succes pe care l-am avut cândva, chiar dacă suntem dornici să ținem pasul cu vremurile, să ne reinventăm. Folosim ceva ce e la îndemâna noastră, în casa noastră, pe lângă noi, cu ai noștri.

Rezultatele Trigonului asupra fiecărei zodii

Berbecii se pot întoarce la o activitate pe care au făcut-o în copilărie. Pe de altă parte, atenție la intuiție, la vise, mesaje, sincronicități. Taurii pot lua sugestii sau modele din mediul lor, nu neapărat de la cunoscuți. Gemenii au vizați banii, dar nu de unde sperau să îi obțină, ci poate mai puțini, dar mai siguri. Vor rezultate sigure, chiar dacă mai modeste financiar. Racii au un aspect care vizează puterea de a schimba perspectiva asupra lumii, asupra vieții, a destinului lor, a viitorului lor. Leii primesc un ajutor de la cineva. Partenerul de viață poate avea o realizare. Alții pot avea nevoie de un sfat sau de ajutorul unui specialist, un sfat care poate fi salvator. Fecioarele au un aspect bun care le poate da sentimentul că e menirea lor să facă un act, un gest, să țină un discurs, să susțină o opinie pentru a aduce un plus de bine în lume. Pot apăra drepturile năpăstuiților. Balanțele au un aspect care vizează poziționarea lor în legătură cu o treabă. Nu insistă să se facă un anumit lucru, dar simt nevoia să spună cum ar trebui să se procedeze, cum ar fi corect să se facă niște activități. Scorpionii au un Mercur care activează destinul. Se gândesc la rece mai mult. Apelează la intuiția lor. Săgetătorii au parte de un aspect favorabil ce vizează averea și colaborarea cu membrii familiei. E o idee isteață care poate să le aparțină. Pot face niște combinații astfel încât să se așeze lucrurile pentru ei, dar și pentru colaborarea lor cu cineva din familie. Capricornii gândesc în alți termeni raporturile, mai ales dacă n-au făcut ceva la timp sau dacă există amintirea unui moment spinos. Vărsătorii au idei istețe, dar și o revalorificare a unei activități mai vechi. E vorba de un mod de lucru pe care deja îl cunosc, cu care sunt obișnuiți. În tot cazul, nu trebuie să inventeze cine-știe-ce. Peștii au un trigon care vizează creativitatea și imaginația. Sunt soluții pe care sufletul le scoate la suprafață. Au intuiția ritmului corect. Cu toate acestea, fiecare zodie va trăi această perioadă într-un mod unic, în funcție de propriile particularități.


Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨