Adelina și Cristi Chivu: Povestea de dragoste dintre ei și diferența de vârstă dintre soții

Data actualizării: 20 iulie 2025

Relația dintre Adelina și Cristi Chivu este una dintre cele mai puternice și stabile din spațiul public românesc. Cuplul, căsătorit de aproape două decenii, a reușit să își mențină viața privată departe de ochii lumii, deși amândoi sunt figuri publice cunoscute.

Începutul poveștii lor

Adelina și Cristi Chivu formează unul dintre cele mai apreciate și longevive cupluri din spațiul public. Adelina a recunoscut că îl știa pe Cristi Chivu, dată fiind imaginea sa de cuceritor. Fostul fotbalist era nelipsit din vizorul paparazzilor și a fost asociat cu multe femei frumoase din showbiz-ul autohton. Tocmai de aceea, Adelina a preferat să îl refuze multă vreme. Cristi Chivu nu a ratat nicio ocazie de a-i arăta frumoasei șatene că o place și că îi este simpatică. Totuși, Adelina a continuat să îl țină la distanță.

„El m-a cerut pe mine în căsătorie după trei luni de relație, de când am început să ieșim împreună. Ne-am mai întâlnit cu alte ocazii, în trecutul nostru – prima dată, când eu aveam 19 ani. (…) a durat foarte mult timp până eu am acceptat să ne vedem, vreo șase luni. Îmi scria un prieten comun și eu n-am vrut să ne vedem. El, oricum, era în Italia.”, a povestit Adelina Chivu.

Adelina a fost mereu precaută și nu a vrut să fie o simplă cucerire pe lista lui Cristi Chivu. Aceasta era concentrată asupra carierei pe care o avea în televiziune și și-a dorit să facă progrese pe cont propriu. Destinul a avut alte planuri pentru cei doi, iar acea întâlnire a fost startul unei conexiuni profunde.


Diferența de vârstă dintre Adelina și Cristi Chivu

Sunt căsătoriți de aproape două decenii și au împreună două fiice, pe Natalia și pe Anastasia. Între cei doi există o diferență de vârstă de doar doi ani, Adelina având 43 de ani, iar Cristi Chivu împlinind 45 de ani în luna octombrie. Conexiunea lor pare desprinsă din filmele de dragoste.

Citește și:

Cristi Chivu se împarte între cariera de antrenor și familie, în timp ce Adelina se ocupă exclusiv de creșterea fiicelor Natalia și Anastasia. Adelina Chivu, soția lui Cristi Chivu, a debutat ca redactor sportiv.

Cariera sa în lumea jurnalismului a început în departamentul de sport, la Mediafax. A primit propunerea de a fi redactor la faimoasa revistă Playboy, însă a refuzat. A simțit că menirea ei este să facă jurnalism sportiv. La un moment dat, Adelina Chivu a plecat de la Mediafax, angajându-se la revista Monden.

Luna mai a acestui an a marcat un nou început în cariera lui Cristi Chivu. Mai exact, pe 9 mai 2025, fostul fotbalist a fost numit antrenorul celor de la Inter Milano. Așa cum era de așteptat, o astfel de veste a bucurat mai întâi familia. Adelina Chivu i-a fost mereu aproape soțului ei, iar de data asta, a fost prima persoană care i-a transmis un mesaj emoționant noului antrenor de la Inter Milano.

„Sunt foarte mândră de tine, dar nu surprinsă! Știu ceea ce poți, iar întreaga lume este pe cale să afle, de asemenea! Te iubesc!”, a scris soția lui Chivu pe pagina ei de Instagram.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨