Adriana Bahmuțeanu a reușit să vorbească cu fiii ei, cu Eduard și cu Maximus: „Sunt într-o confuzie totală, cred că fratele mai mare e autoritatea. Sunt materialiști” / Nu i-a mai văzut nouă zile după moartea lui Prigoană

Data actualizării: 14 iulie 2025

Adriana Bahmuțeanu a reușit să vorbească cu fiii ei, Eduard și Maximus, la nouă zile după moartea lui Silviu Prigoană. Vedeta este revoltată că nu poate petrece timp cu copiii săi, care continuă să rămână în vila pe care au împărțit-o cu tatăl lor, la sfatul fraților cei mari.

Aceasta susține că imobilul este pus sub sechestru pentru recuperarea unei sume de 22 milioane de lei, iar evaluatorii, chemați de Honorius, au trecut deja pragul casei.

Adriana Bahmuțeanu se zbate pentru drepturile copiilor săi


„Din alea două macaroane care au rămas, una revine copiilor mei. Prigoană se răsucește acum în cavou, dacă aș avea acum o putere, aș merge să dau cu pumnii în cavou, ca să se trezească, pentru că el nu și-a imaginat așa ceva, că băieții mai mari îi țin pe frații mai mici în casă și refuză să-i lase să aibă contact cu mine.

El nu ar fi făcut așa ceva niciodată”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru România TV.

Ea a mai menționat că frații mai mari încearcă să îi înstrăineze pe copii de ea, având un scop patrimonial.

Citește și:

„Mâine, după proces, merg să deschid succesiunea, să vedem ce a rămas din averea lui Prigoană și de ce sunt frații atât de înverșunați, așa dintr-odată.”

Adriana a discutat cu copiii săi fără asistența vreunui angajat DGASPC, iar aceștia sunt confuzi și cred că fratele mai mare este autoritatea.

Vedeta a avut mai multe negocieri cu DGASPC și susține că Eduard și Maximus au trăit în lux și li s-a spus că pot rămâne în vilă fără să fie dați afară.

În plus, Adriana Bahmuțeanu a fost amenințată cu moartea și intenționează să depună o plângere la Poliție.

„Am primit amenințări cu moartea, l-am chemat pe vărul meu, a venit din Spania să stea cu mine, să mă ajute, să mă însoțească peste tot.

Tocmai pentru ca primesc din ce în ce mai multe mesaje, vreau să mă duc la Poliție să fac o plângere, pentru că mă simt amenințată”, a declarat Adriana Bahmuțeanu în emisiunea „Viața fără filtru”, prezentată de Mădălin Ionescu.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨