Alexia Eram donează hainele pe care nu le mai poartă și își organizează garderoba

Data actualizării: 1 aprilie 2025

Fiica Andreei Esca, Alexia Eram, nu mai are loc în dulapuri, așa că o mare parte din hainele pe care le poartă, le donează. Obișnuiește să facă acest gest în perioada sărbătorilor, după o sortare riguroasă a ținutelor. Recent, a umplut o mașină cu multe cutii cu haine și le-a dus la o casă de copii.

Donează hainele pe care nu le mai poartă

„Hainele pe care nu le mai port, unele, le donez. Chiar acum câteva luni am fost la o casă de copii și am donat multe cutii, foarte multe cutii de haine. O mașină întreagă de cutii, pe care cei de acolo le-au împărțit la mai multe case, ca să fie toată lumea fericită. De obicei fac asta de Crăciun, în perioada sărbătorilor, obișnuiesc să fac asta,” a povestit Alexia Eram.

Însă, unele haine pe care nu le mai poartă, le mai ține acolo în dulap. Se atașează emoțional de haine. „Zic că o țin acolo poate revine moda sau că nu pot să o dau pentru că am purtat-o acolo și îmi amintește de ceva. De asta nu mai am loc în dulap”, a adăugat ea.


Organizarea garderobei

Atunci când își pregătește ținuta pentru evenimente sau ședințe foto, în camera Alexiei Eram este haos. Nu are întotdeauna timp să-și așeze hainele la loc, așa că stă cu ele împrăștiate și câteva zile. Însă, atunci când are timp, îi place să și le organizeze, să le pună pe fiecare la loc. „Din camera mea lipsește organizarea. Este un haos, o ordine dezorganizată, pentru că nu prea stau pe acasă. Totul este aruncat, dar după aia când am așa o zi… înnebunesc și încep să strâng. Vine o doamnă și mă mai ajută, sigur, dar nu vine în fiecare zi. Dar da, mă ajută pentru că fără ea nu știu ce aș face… Dacă aș avea timp, mie chiar îmi place câteodată să îmi aranjez lucrurile,” a mai declarat, ea.

Citește și:

În această perioadă, fiica Andreei Esca își alege ținute mai largi care să îi acopere puținele kilograme în plus pe care le-a luat în ultima perioadă. Alexia a intrat la dietă strictă după o perioadă în care și-a făcut de cap din punct de vedere alimentar.

„Am intrat la dietă pentru că în ultima perioadă am cam mâncat ce am vrut. Am pus câteva kilograme, dar de fericire. Încerc să mănânc echilibrat, de obicei în timpul săptămânii mănânc foarte strict, foarte sănătos, și în weekend îmi dau liber,” a mai spus vedeta.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨