Antidotul pentru colesterolul ridicat este mai aproape decât crezi

Data actualizării: 18 mai 2025

Un studiu recent publicat în Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism ne ajută să înțelegem mai bine cum putem combate problema colesterolului ridicat. Cercetările indică faptul că soluția este mai simplă decât am putea crede și se află la îndemâna tuturor.

Colesterolul ridicat – o problemă de sănătate tot mai răspândită

Hipercolesterolemia este o afecțiune care afectează un număr tot mai mare de persoane. Aceasta apare din cauza unui stil de viață nesănătos, a geneticii sau a unor probleme medicale. Consumul de alimente bogate în grăsimi saturate și grăsimi trans, sedentarismul, obezitatea și consumul excesiv de alcool și fumat sunt doar câteva dintre cauzele care pot duce la creșterea nivelului de colesterol.

Antidotul pentru un colesterol ridicat

În ciuda acestei situații, cercetătorii atrag atenția că există un antidot simplu pentru a ne prelungi viața și a combate colesterolul ridicat. Acesta constă în exerciții fizice.


Studiul menționat anterior a scos în evidență legătura alarmantă între comportamentul sedentar din copilărie și creșterea nivelului de colesterol până la vârsta adultă.

Citește și:

‘Sedentarismul din copilărie poate contribui la două treimi din creșterea colesterolului până la mijlocul vieții adulte. Acesta pare să fie un factor de risc major pentru infarct miocardic sau accident vascular cerebral înainte de vârsta de 45 de ani’, a declarat coordonatorul studiului Dr. Andrew Agbaje de la Universitatea din Exeter.

Concluzia cercetătorilor este că activitatea fizică ușoară este cheia pentru un colesterol redus. Aceasta este mult mai eficientă decât exercițiile intense și de scurtă durată, care pot solicita inima. Mișcarea este echivalentă cu un tratament medicamentos. Persoanele care suferă de această afecțiune ar putea renunța la statine, în cazul în care evită sedentarismul.

Activitățile fizice recomandate de experți includ mersul pe jos, dansul lent sau înotul. De asemenea, mersul pe bicicletă este de până la cinci ori mai eficient în reducerea inflamației și menținerea sănătății cardiovasculare decât exercițiile de intensitate moderată sau mare.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨