Aparitie neasteptata in Lunca Timisului: laleaua pestrita, floare protejata prin lege

Data actualizării: 4 aprilie 2025

Recent, în Lunca Timișului, a apărut o floare rară, care înflorește numai în această perioadă din an. Este vorba despre laleaua pestriță, o plantă pe cale de dispariție, protejată prin lege. Floarea, de o frumusețe deosebită, rezistă aproximativ o săptămână.

Detalii despre laleaua pestriță

Laleaua pestriță (Fritillaria meleagris) înflorește în luna aprilie sau mai. Floarea poate ajunge la o înălțime de 40 de centimetri și crește în zonele ierboase, în luncile râurilor, la altitudini care nu sunt mai mari de 800 de metri. Planta este din familia liliaceelor și e foarte rară. Are mai multe culori, iar petalele acesteia sunt “pătate”. Floarea se distinge prin motivul cadrilat, în nuanțe de roșu spre purpuriu. Este o plantă care înflorește o singură dată.

Durata de viață a lalelei pestrițe este de aproximativ o săptămână. Această floare este declarată monument al naturii, iar specialiștii de la Romsilva o monitorizează în permanență.


Distributie și amenzi

Această floare apare în special în zonele umede din județele Bistrița-Năsăud, Gorj, Timiș, Cluj, Brașov, Botoșani, Suceava și Vaslui. Cei care rup plantele ocrotite prin lege se pot alege cu amenzi uriașe, cuprinse între 3.000 și 7.500 de lei.

Citește și:

Despre laleaua pestriță se știe că se mai găsește extinsă în Europa și în Asia. Cu toate că are un aspect delicat și frumos, în același timp, planta nu are un miros prea plăcut, fiind foarte asemănător cu cel al blănii de animal ude.

Există și flori albe, asemănătoare cu cele normale. În cazul acestora, forma și felul în care stau pe tulpină sunt la fel ca în cazul lalelei pestrițe. Culorile verde – galben, cu picățele albe, sunt cele mai rare lalele pestrițe. O altă curiozitate despre această plantă este dată de bulbii acesteia, care sunt otrăvitori.

Lalele pestrițe sunt plante rezistente, chiar dacă par firave.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨