Aurelian Temișan, jurat într-o nouă emisiune de divertisment.

Zvonurile privind o posibilă plecare a lui Aurelian Temișan din juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, au stârnit confuzie printre fani, după ce câteva fotografii publicate pe rețelele sociale l-au arătat pe artist într-un nou proiect televizat, la un post concurent.
Mulți au speculat că Temișan ar fi părăsit show-ul de la Antena 1 pentru a apărea ca jurat într-o altă emisiune, însă artistul a lămurit rapid situația.
Aurelian Temișan, jurat la „Vedeta familiei”
„Fiind în pauză de filmări la cea mai frumoasă emisiune de divertisment la care am luat eu parte în viața asta artistică, mi s-a ivit ocazia de a fi membru de juriu în frumosul proiect din care am mai făcut parte cu ani în urmă:
Vedeta familiei de pe TVR,” a explicat Temișan, în exclusivitate pentru Click.ro, adăugând că a obținut acordul celor de la Antena 1 pentru a participa la noua emisiune fără să lezeze proiectele aflate în desfășurare.
„Am filmat înseamnă că s-a terminat proiectul și că va fi dat pe post. Și pe post va fi încheiat cu mult înainte de a reîncepe filmările la emisiunea mea de suflet Te cunosc de undeva”, a mai spus el.
În noul sezon al emisiunii Vedeta familiei, difuzată de TVR 1, Temișan va face parte dintr-o echipă de jurați alături de Crina Mardare, Radu Ștefan Bănică și Sanda Ladoși, evaluând talentele tinerelor vedete în devenire.
Emisiunea este moderată de Florina Constantinescu și promite un sezon plin de divertisment și emoție, mai ales datorită probelor interactive și a unui jurat surpriză invitat la fiecare ediție.
Formatul Vedeta familiei include nouă ediții în care micii artiști trec prin trei probe distincte:
„Împreună, orice-ar fi” (interpretare alături de membri ai familiei), „Cu ce te lauzi?” (prezentarea piesei principale a fiecărui concurent) și „Acum e acum!” (provocarea de a cânta piese din alte genuri muzicale).
În fiecare săptămână, trei concurenți își testează abilitățile vocale și artistice în speranța de a obține titlul de câștigător. Radu Ștefan Bănică, unul dintre jurați, a subliniat esența emisiunii:
„În ziua de azi, nu îţi trebuie multe calităţi ca să fii vedetă, dar aici nu e vorba despre vedeta în sine, ci despre a fi artist şi a fi cunoscut prin arta ta”.
El a subliniat că perseverența, încrederea în sine și munca dedicată sunt elemente esențiale pentru succesul în muzică.
Aurelian Temișan este în focul pregătirilor. Juratul de la „Te cunosc de undeva se pregătește pentru spectacolul „Oameni” din 18 noiembrie 2024, un concert-omagiu, dedicat cu respect compozitorului Marius Ţeicu, care a creat peste 500 de şlagăre pentru marii artişti ai acestei ţări.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨