”Aveam emoții” Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au dus relația la un alt nivel, chiar de ziua mamei lui. Ce surpriză au pus la cale pentru părinții lor?

Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au dus relația la un alt nivel, chiar de ziua mamei lui. Pentru a celebra ziua de naștere a mamei sale, actorul a organizat o întâlnire specială la munte, alături de logodnica sa, Oana Moșneagu, părinții lui și ai acesteia.
Acesta a fost primul lor weekend petrecut împreună în această formulă extinsă, iar emoțiile nu au lipsit. Cu toate acestea, întâlnirea s-a dovedit a fi una memorabilă, plină de bucurie și momente unice.
„Aveam emoții și ne întrebam cum se vor simți împreună. Ei bine, am scăpat de emoții, Moșnegii și Ghermanii au râs, cântat și dansat așa cum nu au mai făcut-o de mult timp, nici separat, nici cu noi, copiii.
Să ne fie într-un ceas bun și să ne trăiască mama/ mama soacră/ soția/ cuscra. Weekend fain și vouă, vă pupăm!”, a scris Vlad Gherman pe Instagram.
În acest cadru de sărbătoare, la miezul nopții, mama lui Vlad a suflat în lumânări, înconjurată de cei dragi. Imagini din această întâlnire au devenit rapid virale, arătând fericirea și apropierea dintre cele două familii.
Internauții au reacționat pozitiv, subliniind bucuria vizibilă pe chipul actorului.
„Te-am văzut de câteva ori înainte să fii cu Oana… daaar… niciodată, niciodată așa fericit cum se vede că ești de când sunteți împreună. Sunteți delicioși!” și „Ce familie frumoasă aveți și sunteți!
Chiar v-ați găsit bine voi doi”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor din mediul online.
Această primă întâlnire de familie la munte a fost, pentru Vlad și Oana, o ocazie de a întări legăturile dintre cei dragi și de a crea amintiri de neuitat, într-o atmosferă de sărbătoare și armonie.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨