Cadoul special al lui Ion Țiriac pentru Kira Hagi și Thomas Ferfelis la nunta lor

Ion Țiriac a decis să îi surprindă pe Kira Hagi și Thomas Ferfelis cu un cadou de excepție cu ocazia nunții lor. Evenimentul a avut loc la biserica „Sfântul Visarion” din București, cu ceremonia religioasă programată să înceapă la ora 14:30.
Un cadou cu istorie
Țiriac le-a oferit tinerilor miri posibilitatea de a se deplasa la biserică cu un automobil din colecția sa personală, un model extrem de rar de Rolls Royce, Phantom IV. Acesta a aparținut în trecut Ducesei de Kent, existând în lume doar patru astfel de exemplare. Automobilul este considerat unul cu adevărat istoric, având în vedere că i-a aparținut Prințesei Marina a Greciei și Danemarcei, fostă membră a Familiei Regale Britanice, soția a Prințului George, Duce de Kent.
Această ‘bijuterie’ le-a fost pusă la dispoziție de către Ion Țiriac celor doi tineri doar pentru a se deplasa cu ajutorul ei la biserică, deci nu este vorba despre cedarea definitivă a automobilului din colecția sa personală.
Despre Thomas Ferfelis
Thomas Ferfelis, partenerul de viață al fiicei lui Gheorghe Hagi, este de origine greacă, dar s-a mutat de la o vârstă fragedă în România alături de părinții săi. A cunoscut-o pe Kira în timpul liceului la International School of Bucharest, cei doi fiind colegi. După absolvire, au urmat drumuri diferite în ceea ce privește educația. Thomas a studiat în Marea Britanie la Universitatea din Southampton, în timp ce Kira Hagi s-a mutat în Statele Unite ale Americii pentru a studia actoria la New York Film Academy.
În prezent, Thomas este manager la Cernica Events, compania care administrează saloanele de evenimente de pe malul lacului Cernica, locul unde a fost organizată petrecerea de nuntă. Părinții lui sunt oameni de afaceri și dețin una dintre cele mai mari firme de distribuție din România în ceea ce privește bunurile de larg consum, compania „Elgeka-Ferfelis”.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨