Lead: Fiecare data din calendarul ortodox este marcată de sărbători religioase și de comemorări ale sfinților și mucenicilor creștini. Pe 21 iunie, credincioșii își sărbătoresc onomastica în cinstea Sfântului Mucenic Iulian din Tars, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

Viața și martiriul Sfântului Iulian din Tars

Sfântul Iulian s-a născut în cetatea Anazarvia, dintr-o familie cu un tată păgân și o mamă creștină devotată. Educarea sa a fost influențată de învățăturile mamei sale, care l-a pregătit să rămână ferm în credința sa, chiar și în fața persecuțiilor. În timpul domniei împăratului Dioclețian, Sfântul Iulian a fost arestat și supus unor torturi cumplite pentru a renunța la credința sa creștină.

Procesul la care a fost supus Sfântul Mucenic Iulian a inclus torturi în public și interogatorii repetate. Mama sa a încercat să-l convingă să renunțe la credința sa, dar fără succes. În cele din urmă, guvernatorul a ordonat ca mama lui să fie torturată și apoi Sfântul Iulian a fost aruncat în mare, într-un sac plin de nisip și șerpi veninoși.

Reclamă

Rugăciunea Sfântului Mucenic Iulian

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit. Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu sfințite cântări să fie lăudată prăznuirea ta cea pururea pomenită și preacinstită, căci te-ai mărit cu slava cea neapropiată, pătimitorule. Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nevoindu-te cu mucenicia până la sânge, n-ai pătimit alunecare din pricina neputinței trupului, ostașule al lui Hristos. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Mai mult decât lumina de aur și decât piatra de mult preț strălucind sfântul, se luminează cu chipurile muceniciei. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce mai presus de fire ai născut întrupat pe Cuvântul Cel veșnic și mai presus de zei, pe tine te lăudăm.

Astăzi, credincioșii îi aduc omagii Sfântului Mucenic Iulian, recunoscându-i sacrificiul și credința neclintită în Dumnezeu. Rugăciunile sale rămân o sursă de inspirație și putere pentru toți cei care își îndreaptă privirea spre cer în căutarea harului divin.