Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025

La începutul anului 2025, aproape 5 milioane de pensionari din România vor beneficia de o creștere a pensiilor cu 12%, conform estimărilor Casei Naționale de Pensii Publice.
„Sunt 2 parametri care influențează majorarea anuală a pensiei: 100% rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
Creșterea pensiilor pentru 2025 va fi peste rata inflației”, a declarat Raul Giuglea, purtător de cuvânt al Ministerului Muncii.
Modificările pensiilor și impactul asupra seniorilor
Pensia minimă va crește cu 133 de lei, iar un pensionar cu un venit de 2.000 de lei va câștiga aproape 250 de lei în plus.
„Sunt mulțumit, am avut 3.000 acum 5.000 pensia și ce o veni mai târziu e și aia bine venită”, a declarat un pensionar.
Indemnizația minimă socială se va majora de la 1.281 lei la 1.414 lei, iar pensia de la 2.000 lei la 2.242 lei.
Totuși, 200.000 de pensionari, care au înregistrat un deficit financiar la recalcularea din septembrie, vor avea veniturile înghețate. Peste 700.000 de români au fost afectați de recalculare, iar indexarea cu rata inflației se aplică la pensia recalculată, nu la cea aflată în plată.
„A zis să completez o cerere și să așteptăm, să o depun la registratură”, spune un pensionar care nu a primit încă decizia de recalculare.
În plus, pensiile mai mari de 3.000 lei vor fi impozitate cu 10%. Un exemplu concret este un pensionar cu un venit de 2.900 lei brut, care va plăti de la începutul anului viitor 25 lei impozit la stat și va încasa 3.225 lei net.
În paralel, continuă a doua recalculare, care include venituri suplimentare precum sporuri, prime, ore suplimentare și al treisprezecelea salariu. Dumitru Popovici, inginer chimist pensionar, și-a depus actele necesare la Casa de Pensii pentru recalculare.
„Am lucrat în proiectare și am adus adeverință de acord global. Eu sunt mulțumit cu orice”, a spus acesta. Raul Giuglea a precizat că „sumele vor fi date începând cu data de 1 septembrie.
Și dacă recalcularea va fi făcută în decembrie sau ianuarie, banii vor intra începând cu septembrie”.
Pensionarii pot depune adeverințele care atestă veniturile nepermanente până la finalul lunii februarie.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨