Condițiile Rusiei într-un acord de pace privind războiul din Ucraina. Ce solicită Moscova de la NATO

Moscova a anunțat că nu va accepta trupe de menținere a păcii pe teritoriul ucrainean, ci cel mult observatori neînarmați, în cazul unui acord de pace. Declarația a fost făcută de ministrul adjunct de externe rus, Alexandr Grușko, într-un interviu acordat publicației Izvestia, citat de Reuters.
Oficialul rus a subliniat că Rusia va solicita garanții de securitate „solide”, printre care „statutul neutru al Ucrainei” și angajamentul statelor NATO de a nu primi Ucraina în alianță.
Moscova respinge categoric implicarea NATO
Moscova se opune categoric prezenței observatorilor NATO în Ucraina, sub orice formă, considerând acest lucru o implicare directă a alianței în conflict.
„Nu contează sub ce etichetă contingentele NATO ar urma să fie desfășurate pe teritoriul ucrainean: fie că este vorba de Uniunea Europeană, NATO sau într-o capacitate națională. Dacă ele apar acolo, înseamnă că sunt desfășurate în zona de conflict, cu toate consecințele pentru aceste contingente ca părți la conflict.”
A declarat Alexandr Grușko, reafirmând poziția Kremlinului.
El a precizat că doar trimiterea unor observatori neînarmați ar putea fi discutată după semnarea unui eventual acord de pace.
„Putem vorbi despre observatori neînarmați, o misiune civilă care ar monitoriza punerea în aplicare a aspectelor individuale ale acestui acord sau mecanisme de garantare.”
A explicat oficialul rus, adăugând că astfel ar putea fi asigurată securitatea Ucrainei și a regiunii, deoarece „una dintre cauzele profunde ale conflictului ar fi eliminată”.
Poziția Ucrainei în negocieri
Surse ucrainene citate de The Independent au transmis că Ucraina are propriile „linii roșii” în eventualele negocieri de pace:
- Refuzul de a ceda teritorii suplimentare, având în vedere că Rusia revendică patru regiuni parțial ocupate.
- Reîntoarcerea miilor de copii ucraineni deportați forțat în Rusia.
- Repatrierea civililor deținuți ilegal de Rusia, care nu sunt considerați prizonieri de război și, prin urmare, nu ar intra în schimburile convenite între părți.
- Garanții de securitate, în cazul în care Rusia nu ar respecta un acord de încetare a focului.
Diplomația internațională și planurile NATO
Pe plan internațional, Statele Unite par să intensifice eforturile diplomatice pentru a găsi o soluție la conflict. Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat pentru CNN că președintele Donald Trump urmează să aibă o discuție cu Vladimir Putin în această săptămână, în încercarea de a identifica modalități pentru încheierea războiului. Witkoff a precizat că a avut recent o întâlnire la Moscova cu liderul rus, pe care a descris-o drept „pozitivă”.
În paralel, premierul britanic Keir Starmer a prezentat un plan ce vizează instruirea a peste zece mii de militari care să fie dislocați ca forțe de menținere a păcii în Ucraina. Inițiativa a fost discutată în cadrul unei întâlniri virtuale a așa-numitei „coaliții a voluntarilor”, formată din state care doresc să sprijine garantarea unui eventual armistițiu.
Potrivit The Times, Starmer a anunțat că lideri militari din întreaga lume urmează să se întâlnească la Londra săptămâna viitoare, pentru a trece la „faza operațională” a planurilor privind forța multinațională de menținere a păcii.
Poziția fermă a Rusiei
Reacția Moscovei rămâne una fermă: Rusia nu acceptă trupe străine pe teritoriul ucrainean, considerând o astfel de desfășurare drept o escaladare directă a conflictului.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨