Cum trebuie să pornești mașina iarna. Regula pe care șoferii români nu o respectă, așa îți strici autoturismul

Data actualizării: 20 iulie 2025

În sezonul rece, pornirea corectă a mașinii devine esențială pentru a preveni deteriorarea motorului, mai ales pentru șoferii români care utilizează vehicule cu motorizare diesel.

Specialiștii avertizează că mulți conducători auto nu respectă pașii necesari pentru a porni mașina când temperaturile scad drastic.

Cum să pornești corect mașina iarna


Pentru vehiculele cu motor diesel, este esențial să aștepți cel puțin 3-5 secunde înainte de a demara, după ce ai pus contactul. Aceasta oferă sistemului suficient timp pentru a încălzi bujiile incandescente, esențiale pentru aprinderea amestecului de motorină și aer prin compresie.

Citește și:

În unele cazuri, poate fi necesar să aștepți chiar mai mult. Pe de altă parte, motoarele pe benzină au nevoie de doar 2-3 secunde înainte de pornire, timp în care pompa de benzină trimite carburant în motor, iar bujiile se încing.

Instrucțiuni pentru pornirea corectă a motorului:

  • La motoarele diesel, așteaptă cel puțin 3-5 secunde cu contactul pus.
  • Ține contactul suficient de mult timp pentru a încălzi bujiile incandescente.
  • La motoarele pe benzină, așteaptă 2-3 secunde înainte de pornire.
  • Așteaptă stingerea martorilor de bord înainte de a porni motorul.
  • După pornire, lasă mașina să stea câteva minute la relanti.

Un aspect crucial subliniat de mecanici este răbdarea necesară în așteptarea stingerii martorilor de bord, indiferent de tipul motorului.

„Majoritatea șoferilor nu au răbdare să se stingă martorii de bord și încearcă pornirea motorului imediat ce au pus contactul sau la 1-2 secunde după. Ce mulți nu știu este faptul că acest obicei nu e corect”, avertizează specialiștii.

Mecanicul Robert Marin recomandă șoferilor de mașini diesel să țină contactul pus chiar și 10 secunde în sezonul rece sau să repete operațiunea de două ori pentru a asigura o pornire optimă.

„Atunci când facem aceste aprinderi succesive camera de ardere se încălzește mai bine, iar motorul ar trebui să pornească la prima cheie. Această operațiune nu este neapărat necesară în cazul mașinilor cu motor pe benzină.

În schimb, poate fi menținut contactul mai mult, cam 8 secunde, înainte de a declanșa aprinderea”, a precizat el.

Întreținerea corectă a vehiculului în sezonul rece nu doar că prelungește durata de viață a motorului, dar asigură și o funcționare eficientă și economică în condiții de temperatură scăzută.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨