Finala Asia Express 2025, două echipe se luptă pentru premiul de 30.000 de euro

Conform surselor noastre, astăzi, 01.04.2025, are loc finala Asia Express. După o luptă aprigă și multe situații la limită, două echipe au ajuns să concureze în ultimele probe pentru a pleca acasă cu trofeul, dar și cu marele premiu de 30.000 de euro.
Finaliștii Asia Express 2025
În urmă cu aproximativ două luni, mai exact în februarie 2025, nouă echipe de vedete au pornit într-o aventură nemaiîntâlnită. Probă după probă, eliminare după eliminare, rândurile începeau să se strângă și lupta pentru marele premiu a ajunsă să se dea între cei care se dovedeau a fi cei mai puternici, atât fizic, cât și psihic.
În exclusivitate, vă dezvăluim, conform sursei noastre, că finaliștii Asia Express 2025 sunt echipele formate din fotbaliștii, Gabi Tamaș și Dan Alexa, și actorii, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion. Se pare că bătălia pentru premiul cel mare de 30.000 de euro se dă chiar în aceste momente.
Un sezon dificil
Sezonul 8 a emisiunii de la Antena 1 a fost unul dificil, traseul competiției acoperind aproaximativ 4.000 de kilometri, după cum se anunța în urmă cu ceva timp. Atunci când a devenit publică și informația referitoare la cele trei țări exotice pe care le vor lua la pas concurenții, și anume: Vietnam, Filipine și, în premieră, Coreea de Sud.
„La început mi-a fost greu să accept, mai ales că am un contract în curs cu Tunariu. Apoi am aflat mai multe despre complexitatea emisiunii, ce înseamnă emisiunea, ce experiențe poți să trăiești. Plus partenerul! Gabi m-a convins, pentru că e un partener în care pot să-mi pun toată încrederea. Îl cunosc foarte bine, e performant, e competitiv, adică e loial, te poți baza pe el. Am nevoie de ieșitul din zona asta de confort. Cred că îmi va ajuta foarte mult. Asia Express este o competiție foarte importantă. Am aflat ulterior ce înseamnă producția asta, e o adevărată industrie în spate! Am acceptat, vedem ce urmează! Am înțeles că e o emisiune foarte, foarte grea din toate punctele de vedere. Îmi doresc doar să pot să intru repede pe formatul emisiunii. E o emisiune complexă, probele sunt complexe, e o uzură foarte mare atât fizică cât și psihică. Trebuie să fii foarte obișnuit cu absolut orice și să fii performant în tot ceea ce faci.”,
a spus fotbalistul Dan Alexa.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨