Furtuna puternică doboară un plop fără soț, sursă de inspirație pentru Mihai Eminescu

Data actualizării: 11 iunie 2025

Miercuri, o furtună puternică a doborât unul dintre plopii fără soț care l-au inspirat pe Mihai Eminescu. Vântul a provocat daune pe strada pe care se afla copacul, iar autoritățile au intervenit rapid. Copacul a fost declarat monument al naturii.

Intervenție rapidă a autorităților

Pompierii militari au fost solicitați să intervină pe strada Plopii fără Soț din municipiul Iași. În această zonă, un plop de mari dimensiuni s-a prăbușit pe spațiul public. Este vorba despre unul dintre “plopii fără soț” care l-au inspirat pe marele poet român Mihai Eminescu. Cel mai probabil, vârsta înaintată a arborelui, precum și condițiile meteorologice au fost principalii factori pentru care acesta s-a prăbușit.

Restabilirea siguranței în zonă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi le-a transmis locuitorilor să notifice autoritățile în cel mai scurt timp în cazul arborilor care sunt în pericol de prăbușire sau care sunt afectați de condițiile meteo. Doar așa pot fi prevenite situațiile care pot pune în pericol nu doar siguranța bunurilor, ci și a cetățenilor.


“Intervenția a fost necesară pentru înlăturarea pericolului de accident și prevenirea altor pagube. Din fericire, nu au fost persoane rănite”, au mai transmis autoritățile.

Pe parcursul zilei de miercuri, mai multe localități din județul Iași au fost sub cod galben de grindină și vijelie. Începând cu ora 18.30, a intrat în vigoare un alt cod galben, care include municipiul Iași, dat și zeci de localități din județ. Codul a fost valabil până la ora 20.00 și a anunțat grindină, descărcări electrice și averse. Mai mult, meteorologii au anunțat că viteza vântului la rafală va ajunge până la 70 de kilometri pe oră.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨