Gabriela Cristea și Tavi Clonda au primit un semn divin înainte de a deveni părinți, chiar dacă Gabriela se confrunta cu probleme de sănătate.

Cei doi și-au dorit enorm să aibă copii, iar dorința lor s-a îndeplinit odată cu nașterea fiicelor lor, Iris și Victoria. Înainte de acest moment, un semn special a prevestit bucuria care urma să vină în viețile lor.

Reclamă

Gabriela Cristea a dezvăluit că, în timp ce își construiau casa la Corbeanca, au hotărât că o anume cameră va fi destinată copilului lor.

„El mi-a zis ulterior. Noi ne construiam casa la Corbeanca și hotărâsem că asta e camera copilului, așa mai departe. Noi am făcut casa de pe un an pe altul. Camera Victoriei a fost ultima amenajată. De ce?

Pentru că își făcuseră cuib doi guguștiuci care au făcut puiuți. Au veni muncitorii și voiau să strice cuibul. Tavi le-a spus că nu, să construiască pe lângă, să poată să-și scoată puii la lumină.

Apoi, evident, am stricat cuibul că și ei au plecat. Tavi a zis că asta a fost un semn și am știut că în camera aia vom avea un copil, chiar doi”, a povestit Gabriela în cadrul unui podcast moderat de Ilinca Vandici.

În ciuda provocărilor, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au trecut cu bine prin momentele mai dificile din relația lor. Tavi a vorbit deschis despre neînțelegerile din cuplul lor, menționând că au fost doar două certuri importante în zece ani de relație.

„Da, au fost. Nouă nu ne plac relațiile cu năbădăi. Mie îmi place să fie ceva constant, iar sentimentele să crească. Au fost vreo două certuri, aiurea în tramvai, suntem amândoi orgolioși. Eu am plecat la un prieten, ea a plecat singură.

A doua oară a fost presiune cu casa, nu mai știu, era și cu pandemia…important e să nu dureze foarte mult. Oricum, două certuri în zece ani, mi se pare că e ok.

Și ea lasă de la ea, dar eu las mai mult, mai ales acum, după copii. Ea e mai aprinsă uneori, muncește și foarte mult.”, a spus Tavi pentru Playtech.ro.

Cu toate acestea, dragostea și respectul reciproc rămân pilonii relației lor, iar familia lor este fericită și împlinită alături de cele două fetițe, Iris și Victoria. Gabriela Cristea și Tavi Clonda continuă să fie un exemplu de cuplu puternic și unit în fața provocărilor vieții.