Gigantul fast-food Wendy’s intră pe piața din România cu 5 restaurante și rivalizează cu McDonald’s și KFC

Data actualizării: 25 martie 2025

Brandul internațional de restaurante fast-food, Wendy’s, se pregătește să intre pe piața din România anul acesta. În urma unui parteneriat de franciză cu JKC Capital, o companie antreprenorială din Canada, Wendy’s are în plan deschiderea a 5 restaurante pe teritoriul nostru până la finalul anului 2025.

Investiții de peste 200 de milioane de dolari

Investițiile sunt estimate la peste 200 de milioane de dolari pe termen de 10 ani. Primele două restaurante vor fi inaugurate în a doua jumătate a acestui an, iar celelalte trei vor fi deschise în perioada următoare. Prima locație Wendy’s din România va fi deschisă în Mega Mall din București, iar a doua la Iași. În următorul deceniu, se estimează apariția a aproximativ 1.500 de noi locuri de muncă.

Calitate și prospețime

Clienții care vor trece pragul locațiilor Wendy’s vor consuma carne de vită 100% proaspătă, care provine din surse locale. Puiul va fi 100% românesc și se va folosi numai piept de pui întreg, nu tocat. Meniul va fi complet personalizabil, iar clienții își vor putea adapta felurile de mâncare preferate în funcție de gustul fiecăruia.


“Această lansare reprezintă un moment semnificativ pentru brandul nostru, iar România, cu tradiția sa gastronomică, este o piață cu un potențial uriaș. Wendy’s va oferi consumatorilor români o experiență culinară unică, bazată pe ingrediente proaspete și standarde ridicate de calitate”, a declarat John Chayka, CEO-ul JKC Capital.

Potrivit unui studiu realizat de Wendy’s, 94% dintre români consumă fast-food. Dintre aceștia, 33% consumă mâncare fast-food cel puțin o dată pe săptămână. Având în vedere aceste date, Wendy’s vede o oportunitate importantă de a se stabili pe piața de la noi din țară.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨