Ilie Bolojan anunţă creşteri de taxe şi impozite și a spus clar ce trebuie să se întâmple după alegeri: „Avem probleme legate de absorbția fondurilor europene, avem întârzieri pe PNRR, avem deficit mare”/ Ce spune despre TVA

Ilie Bolojan a declarat luni, într-un interviu la Radio Europa Liberă, că România se confruntă cu o presiune bugetară uriașă și că, în lipsa unor reduceri de cheltuieli, este posibil să se ajungă la creșteri de taxe și impozite. A subliniat că acest scenariu este de evitat, însă deficitul mare lasă puțin spațiu de manevră.
Guvern stabil, majoritate clară, măsuri urgente
„Din punct de vedere al situației economice, lucrurile nu stau foarte bine. Pentru că, pe de-o parte, avem un deficit mare, trebuie să-l reducem. Și ceea ce am reușit în această primă perioadă a anului este să nu creștem deficitul. Dar nu am reușit să scădem acest deficit, ceea ce înseamnă că în perioada următoare va fi nevoie de unele măsuri care să corecteze parțial acest deficit. E greu de presupus că în jumătate de an vom putea să reducem două puncte procentuale de la 9% să spunem la 7%”
Bolojan a explicat că măsurile necesare presupun o combinație între tăieri de cheltuieli și, eventual, creșteri de taxe.
„Foarte probabil, va trebui să avem o combinație, care înseamnă scăderi de cheltuieli, ceea ce ar fi trebuit să facem de ani de zile, pentru că nu trebuie să ne ascundem, finanțarea acestui deficit este o problemă delicată pentru noi. Și, deci, parte de combinație de scăderi de cheltuieli și sper să nu fim în situația, dar este posibil, să avem și măsuri de creștere a unor taxe și a unor impozite”
Ilie Bolojan a subliniat necesitatea unui guvern stabil după alegeri, care să poată aplica rapid măsurile necesare.
„Acest lucru este complicat şi de instabilitatea politică şi faptul că avem un guvern interimar, ar fi bine să-l avem pe o perioadă cât mai scurtă şi imediat după alegerile prezidenţiale cred că ar fi bine ca toate forţele politice împreună cu preşedintele nou ales să lucreze să avem un guvern stabil care să se bazeze pe o majoritate parlamentară în aşa fel încât să ia aceste măsuri.”
În același timp, a atras atenția asupra întârzierilor legate de fondurile europene și PNRR.
„Avem niște probleme legate de absorbția fondurilor europene, avem întârzieri pe PNRR, banii europeni sunt ca și sângele proaspăt în economie, ne ajută să ne menținem un nivel al investițiilor bun, ne ajută la rating, dar, pe de altă parte, avem și partea de consolidare fiscală, care ne este impusă nu nouă, tuturor țărilor europene, care au deficite foarte mari, în mod cronic.”
Bolojan a avertizat că, fără măsuri clare, România riscă o situație economică similară cu cea din Grecia.
„Pe bună dreptate Comisia spune ca să nu ajungeţi în situaţia de tip Grecia cum s-a întâmplat anii trecuţi, luaţi-vă măsurile necesare. Din păcate, România a amânat aceste măsuri şi acum, din nou, luna iunie este o lună de termene de raportare de evaluare şi deci de aia este nevoie să avem cât mai repede un guvern stabil care să ia aceste măsuri în aşa fel încât să fie măsurile pe termen scurt care trebuie să fie imediate şi apoi sigur unele măsuri aşezate pe termen mediu în aşa încât România să rămână o ţară stabilă.”
Întrebat despre posibile concedieri în rândul bugetarilor, Bolojan a spus că reducerile de cheltuieli sunt greu de aplicat fără disponibilizări acolo unde este personal în exces.
„E greu să faci reduceri de cheltuieli ale statului fără să faci disponibilizări acolo unde, calculând corect încărcarea de personal, se constată că sunt oameni care nu au ce să facă şi nu-şi justifică existenţa, dar aici trebuie făcute analize pe fiecare instituţie, pe domenii. Există probabil acest tip de analize, dar sistemul nostru administrativ este foarte complex, este foarte lăbărţat şi ştiţi o perspectivă care reduce cheltuielile o să-ţi spună că e nevoie de 100 de posturi, una care este, să spunem, de tip sindicalizat o să-ţi spună că e nevoie de 10 posturi.”
Referitor la TVA și alte taxe, președintele interimar nu a exclus posibilitatea unor majorări, dacă nu se reușește echilibrarea cheltuielilor.
„Problemele pe care noi le avem, aşa cum am spus, este acest deficit şi atunci orice fel de reducere de cheltuieli nu se poate face de pe o zi pe alta, se face în câteva luni de zile, dar nu mai e timp, asta ar fi fost logica corectă: reducem cheltuielile la maxim posibil etapizat. Vedem dacă această reducere ne coboară la deficit, deci echilibrăm cheltuielile cu veniturile şi dacă nu am făcut asta, sigur e de nedorit, atunci putem să creştem şi anumite taxe şi impozite. Tare mi-e frică că guvernul care va veni, indiferent cine va fi la guvernare, va fi pus în situaţia inversă, pentru că presiunea deficitului este foarte mare şi atunci există această posibilitate să poţi să începi cu creştere de taxe, ceea ce este de evitat, dar aceste date le va lua noul guvern care va fi format, care nu va avea nici într-un caz o misiune uşoară.”
Bolojan a insistat că viitorul guvern trebuie să coopereze cu președintele, pentru a evita tensiunile instituționale care pot complica situația bugetară.
„Un guvern stabil, care are o majoritate parlamentară şi care este de preferabil să nu fie într-o relaţie antagonică cu preşedintele României pentru că orice antagonizare între preşedinte şi o majoritate parlamentară, într-o situaţie să spunem de normalitate, nu ar fi o problemă atâta de mare ca cele două centre de putere să nu fie convergente, dar într-o situaţie în care avem aceste deficite mari şi problemele pe care le avem, orice fel de instabilitate politică nu face decât să ducă la complicaţiile acestei crize bugetare pe care o avem.”
Fondurile europene rămân vitale pentru investiții și stabilitate economică.
„Banii europeni sunt ca şi sângele proaspăt în economie, ne ajută să ne menţinem un nivel al investiţiilor bun, ne ajută la rating.”
În încheiere, Ilie Bolojan a subliniat că România nu își mai permite să amâne măsurile economice necesare.
„România a amânat aceste măsuri şi acum, din nou, luna iunie este o lună de termene de raportare de evaluare şi deci de aia este nevoie să avem cât mai repede un guvern stabil care să ia aceste măsuri în aşa fel încât să fie măsurile pe termen scurt care trebuie să fie imediate şi apoi sigur unele măsuri aşezate pe termen mediu în aşa încât România să rămână o ţară stabilă.”
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨