Insula Palawan, alternativa la Maldive cu costuri mult mai reduse si plaje neaglomerate

Data actualizării: 20 martie 2025

Insula Palawan este o destinație de vacanță de vis, asemănată adesea cu Maldive, însă cu costuri mult mai mici. Aceasta este faimoasă pentru flora și fauna sa bogată și este introdusă adesea în clasamentele internaționale „Best in the world” datorită peisajelor spectaculoase. În plus, aici se găsesc munți, junglă și numeroase obiective turistice.

Palawan, o destinație neexplorată

Regiunea este una dintre cele mai populare din Asia. Are plaje superbe, cu nisip fin și nu este deloc aglomerată, așa cum se întâmplă în cazul altor destinații de top. Se află în Filipine și are costuri pentru toate buzunarele. Aceasta este Palawan, o provincie situată în regiunea Mimaropa. Locația are o populație de aproximativ 995.000 de locuitori. Capitala acestei regiuni este Puerto Princesa.

Numărul turiștilor care au ajuns în Palawan a crescut în ultimul an, însă destinația este puțin vizitată. Acest lucru o face să fie pe placul călătorilor care vor să scape de agitația cotidiană pentru a se relaxa în natură. Perioada octombrie – mai este cea mai bună pentru a vizita Palawan. Între martie și mai localnicii spun că este cea mai caldă și uscată perioadă. În schimb, în intervalul octombrie – februarie este sezonul rece și uscat.


Activități în Palawan

Turiștii care ajung pe insula care poate fi comparată cu Maldive au la dispoziție multe activități. În Palawan există o peșteră navigabilă denumită Subteran Puerto Princesa, care este una dintre cele mai lungi din lume. Vizitatorii o pot admira prin intermediul unei călătorii cu barca, cu ghidaj audio. Traseul are aproximativ un kilometru și jumătate și durează circa 45 de minute. De asemenea, destinația este ideală pentru pasionații de snorkeling. Locul preferat pentru această activitate este Triunghiul Coral. Parcul Național Tubbataha Reefs reprezintă un alt loc popular care nu trebuie trecut cu vederea. Cascada Kuyawyaw și Cascada Estrella sunt spectaculoase și merită văzute. Nacpan Beach, Duli Beach și Long Beach sunt plaje superbe, cu nisip fin. Mai mult decât atât, insula Palawan oferă un paradis acvatic impresionant, cu rechini balenă în mijlocul unor recife de corali uimitoare.

Citește și:

Conform tripadvisor.com.sg, turiștii care aleg această destinație se pot bucura și de o bucătărie delicioasă.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨