Irina Loghin schimbă tradițiile de Crăciun. Ce meniu special a ales artista

Legenda folclorului românesc, Irina Loghin, se pregătește intens pentru Sărbătorile de Iarnă, dezvăluind planurile sale pentru Crăciun. Artista a ales să petreacă sărbătorile acasă, alături de familie, conform tradiției.
„O să sărbătoresc acasă Crăciunul, ca de obicei. Niciodată nu am plecat. Crăciunul îl fac în familie, căci așa am învățat de copilă, să fim împreună de sărbători.
Bradul eu l-am făcut cu o lună înainte, ca să ne bucurăm de el mai mult, să stea mai mult timp în casă că e o bucurie mare”, a declarat Irina Loghin.
Irina Loghin, vegetariană desăvârșită, a împărtășit detalii despre meniul său de Crăciun, care reflectă stilul său de viață.
„Rareori mănânc carne, poate doar când sunt plecată, căci la drum îmi este mai greu să pot să mă păstrez. Nu-mi place carnea, e adevărat, dar așa am fost și nevoită. Mănânc destul de rar.
Uneori mai mănânci carne atunci când n-ai încotro, dar în general am un regim alimentar mai special. Știu ce-mi face bine, știu ce-mi face rău, deci carnea nu m-a atras și nu mă va atrage niciodată.
Înlocuiesc carnea cu tot felul de legume, tot felul de semințe, sarmale de post. Câteodată mai mănânc pește, dar trebuie să fiu sigură că peștele ăla e curat.
De conserve de pește sau preparate din pește nici vorbă, dar și la cel proaspăt sunt atentă. Am văzut cât este de tratat și nu am mare încredere”, a spus Irina Loghin.
Pentru a-și îmbogăți masa de sărbători, artista a dezvăluit că a păstrat la congelator diverse verdețuri sănătoase.
„Mi-am păstrat niște urzici din primăvară, din alea tinere… M-am dus personal la pădure și le-am cules și le păstrez la frigider. Mie îmi fac foarte bine și urzicile, și leurda, loboda roșie.
Fac supe cu ele, le mai gătesc și piure. Se poate trăi foarte bine și așa. Bag la semințe cu miez de nucă, cu migdale, cu tot felul”, a completat Irina Loghin.
În cadrul unui interviu acordat lui Dan Negru, Irina Loghin a povestit despre mama sa, amintindu-și cu emoție de obiceiurile acesteia.
„O visez de multe ori. De fiecare dată, de lăsata secului, mama se gătea. Ea nu s-a lăsat cu capul gol niciodată, nici măcar în fața fraților mei. Niciodată nu am văzut-o pe mama într-o cămașă de noapte sau pijama.”, a declarat artista.
Irina Loghin a subliniat că a moștenit de la mama sa să fie un om corect și să creeze o atmosferă plăcută în jurul său.
„Tot timpul îi simt și pe mama și pe tata. Am moștenit de la mama, în primul rând, să fiu corect. Am moștenit să fac atmosferă cu cei care mă întâlnesc.
Era simpatică mama, extraordinar! Ne amuzam în fiecare seară. Totdeauna ea avea o glumă de spus, o șotie. În momentul în care povestea, o făcea cu satiră. Era haioasă.
A trăit până la 82 de ani și era foarte modestă. În momentul în care îi spunea cineva de mine că m-a văzut la televizor, nu se lăuda niciodată. Spunea că e har de la Dumnezeu.”, a mai spus Irina Loghin.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨