ITP 2025. Anunțul momentului pentru românii care au mașini mai vechi de 15 ani. E oficial

Românii care dețin mașini mai vechi de 15 ani și trebuie să facă inspecția tehnică periodică (ITP) în 2025 nu au motive de îngrijorare, transmit oficialii Registrului Auto Român (RAR).
Instituția a ieșit public cu precizări după ce în spațiul online s-au răspândit mai multe informații false privind modificări ale legislației.
RAR demontează zvonurile despre schimbarea legislației ITP
În ultimele zile, pe internet a circulat o știre falsă potrivit căreia ”mașinile personale mai noi de 10 ani trebuie să efectueze testarea tehnică o dată la doi ani, față de testarea anuală în prezent”. Mai mult, aceeași sursă afirma că pentru autocare, taxiuri, ambulanțe, vehicule care transportă mărfuri periculoase și cele utilizate pentru instruire, dacă au depășit 10 ani vechime, ”testarea tehnică ar trebui să se efectueze anual și nu semestrial, cum se întâmpla până acum”.
Un alt zvon prezentat ca anunț oficial al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale preciza că o ”lege” ar urma să ”elimine treptat vehiculele mai vechi și mai poluante, înlocuindu-le cu opțiuni ecologice”. În aceeași linie, se susținea că mașinile cu defecțiuni majore la motor, transmisie, frâne sau direcție, considerate ”vechi”, adică în jurul a 15 ani, ar urma să fie trecute direct la casare.
Mulți șoferi s-au alarmat după ce au citit că vehiculele mai vechi de 15 ani ar fi etichetate drept reziduale, urmând să nu mai poată fi reparate și să fie casate. Reacția RAR nu a întârziat să apară, instituția explicând clar că nu există nicio astfel de prevedere.
Reprezentanții Registrului Auto Român au transmis un mesaj direct pentru a liniști oamenii:
”Știm că, uneori, începutul de an vine cu diferite schimbări, dar vă spunem cu siguranță că nu s-a schimbat legislația în ceea ce privește efectuarea inspecțiilor tehnice periodice (ITP) în România.
Și că nu este interzisă repararea unui vehicul mai vechi de 15 ani, așa cum apare scris pe diferite platforme online. Dacă întâlniți astfel de articole, le puteți ignora fără să considerați că ați pierdut o informație importanță.
Vrem să fiți în siguranță nu doar în trafic, ci și atunci când «navigați» pe internet!” – au precizat oficialii RAR pe pagina lor de Facebook.
Astfel, șoferii sunt informați că regulile ITP rămân aceleași și în 2025, iar vehiculele vechi pot fi în continuare reparate și supuse inspecțiilor periodice, contrar informațiilor false apărute online.
Debut de an școlar sub semnul incertitudinii: anunțuri contradictorii, boicot anunțat de sindicate și soluții de avarie în școli
Trump și Putin dau vina pe Europa în timp ce eforturile de pace pentru Ucraina stagnează
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨