Mai poate candida Călin Georgescu la noile alegeri prezidențiale?

Alegerile prezidențiale au fost anulate prin decizia Curții Constituționale, chiar în timp ce românii din diaspora continuau să voteze.
Situația a fost descrisă drept una de provizorat de către Radu Carp, profesor de drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București.
„Câtă vreme nu avem o decizie publicată în Monitorul Oficial, în mod paradoxal, votul continuă! Trăim încă în provizorat”, a afirmat acesta, potrivit Hotnews.
Ulterior, Biroul Electoral Central a emis o hotărâre prin care a dispus încetarea imediată a votului și pregătirea pentru oprirea scrutinului din străinătate.
Întrebările lăsate fără răspuns de CCR
Profesorul Radu Carp a atras atenția că, după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, Curtea trebuie să clarifice patru aspecte majore pentru a demonstra transparența procesului.
„Trebuia comunicat în baza cărei sesizări a fost luată această decizie! Ieri, Curtea Constituțională a spus că doar candidaţii pot să depună sesizări. Poate a depus doamna Lasconi o sesizare în această dimineaţă, dar asta nu ştim? Putem deduce doar că o sesizare din cele existente a fost acceptată”, a spus el.
Acesta a adăugat că este nevoie să se precizeze care este sesizarea acceptată și care sunt motivele, pentru a evita confuzia.
„Din ce-a spus CCR până acum, am deduce că ar fi cea a doamnei Lasconi, despre care eu nu ştiu dacă a fost depusă sau nu. Ei trebuiau să ne spună şi care e sesizarea acceptată, dar şi care sunt motivele, măcar în câteva rânduri. Deocamdată s-a creat o stare de confuzie în interiorul procesului electoral”, a subliniat Carp.
El a ridicat și problema banilor depuși de candidați în campanie, menționând că aceștia ar trebui returnați dacă au obținut peste 3% în primul tur.
„Eu ridic o întrebare care nu are soluţie deocamdată. Sunt candidaţi care după turul I, trebuie să primească înapoi banii din partea Autorităţii Electorale Centrale, dacă au luat peste 3%. Li se vor mai returna sumele respective? Vor putea să mai candideze din nou fără să aibă obligaţia de a introduce din nou sumele sau se va considera că sunt valabile deja sumele de bani depuse? OK, se repetă, dar ce facem cu banii?”, a întrebat profesorul.
De asemenea, a subliniat că trebuie lămurită situația președintelui Klaus Iohannis, al cărui mandat expiră.
„Mecanismele constituţionale în vigoare sunt prevăzute în aşa fel încât la data expirării mandatului actualului preşedinte, alt preşedinte să fie deja validat. Or, noi nu mai suntem în această situaţie. Suntem într-o situaţie care nu a fost descrisă de Constituţie. Probabil Curtea Constituţională va interpreta situaţia respectivă, pentru că altcineva nu are cine. Dar se va pune problema cine va sesiza Curtea cu interpretarea situaţiei, pentru că nu se poate autosesiza şi nici să prelungească mandatul preşedintelui. Curtea trebuie să lămurească în mod oficial ce se întâmplă în această situaţie. Pentru că nimeni, în momentul de faţă, ca autoritate de stat, nu poate interpreta Constituţia”, a precizat Radu Carp.
O altă necunoscută este legată de posibila candidatură a lui Călin Georgescu la noile prezidențiale, în contextul în care DIICOT a anunțat, vineri, deschiderea unui dosar penal in rem privind campania acestuia. Decizia a venit după ce CSAT a desecretizat la finalul lunii trecute documente ale SIE, SRI și MAI. Profesorul Radu Carp a explicat că situația este departe de a fi clarificată.
„Nici asta nu ştim. În momentul de faţă, singura informaţie pe care o avem de la Parchetul General e că există un dosar in rem. Ultima declaraţia a domnului Alex Florenţa, procuror general, e că a trimis nişte scrisori la DIICOT pentru a lămuri anumite aspecte”, a spus el.
Acesta a adăugat că nici dosarul penal nu este constituit complet și nu se știe în ce termen vor veni clarificările.
„În momentul de faţă, nici măcar piesele din dosarul in rem nu sunt constituite. Nu ştim în cât timp aşteaptă Parchetul o confirmare a primirii scrisorilor, nu ştim dacă SRI a trimis Parchetului General toate probele – pentru că CSAT a declasificat doar o parte din materialul SRI. Asta e o problemă pentru că, dacă raportul respectiv este o parte declasificat şi una clasificată, înseamnă că procurorii de caz ar trebui să fie cei care au certificate ORNISS pentru a avea acces la datele din raportul care încă e clasificat”, a subliniat Radu Carp.
Astfel, viabilitatea unei noi candidaturi a lui Călin Georgescu rămâne incertă, pe fondul anchetei deschise și al lipsei unor clarificări oficiale privind documentele clasificate și procedurile de verificare.
Debut de an școlar sub semnul incertitudinii: anunțuri contradictorii, boicot anunțat de sindicate și soluții de avarie în școli
Trump și Putin dau vina pe Europa în timp ce eforturile de pace pentru Ucraina stagnează
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨