Mario Vargas Llosa, laureat Nobel, a parasit lumea literaturii la 89 de ani

Data actualizării: 14 aprilie 2025

Lumea literaturii este astazi marcata de o pierdere semnificativa. Mario Vargas Llosa, unul dintre cei mai respectati autori de limbă spaniolă din a doua jumătate a secolului XX, a murit la venerabila vârstă de 89 de ani. Vestea a fost anuntata de fiul sau cel mare, Alvaro.

Mario Vargas Llosa, un titan al literaturii

Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a murit duminică, 13 aprilie, la Lima. Decesul sau reprezinta sfarsitul unei perioade de aur pentru literatura mondială, dar și pentru cea latino-americană. Fiul cel mare al scriitorului a comunicat moartea tatălui său, fără să dea prea multe detalii.

”Cu profundă tristeţe vă anunţăm că tatăl nostru, Mario Vargas Llosa, a decedat astăzi la Lima, înconjurat de familia sa şi în pace.”, a scris Alvaro.

Mesajul a fost semnat și de fratele său Gonzalo și sora Morgana.


Condoleanțe și omagii

Imediat după aflarea vestii, președintele statului Peru a transmis și el condoleanțe familiei. Dina Boluarte a scris câteva rânduri în memoria geniului literaturii, manifestându-și profunda durere.

Citește și:

”Geniul său intelectual şi vasta sa operă vor rămâne o moştenire durabilă pentru generaţiile viitoare. Ne exprimăm cele mai sincere condoleanţe familiei sale, prietenilor săi şi lumii literare. Odihneşte-te în pace, ilustru peruan al tuturor timpurilor.”

În ultimele luni, Mario Vargas Llosa s-a retras din viața publică. În luna octombrie a anului trecut, Alvaro, fiul scriitorului, a vorbit despre tatăl său, dar a fost discret în ceea ce privește starea lui generală de sănătate. Familia marelui scriitor a transmis un comunicat în care a precizat una dintre ultimele dorințe ale lui Mario Vargas Llosa. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură nu va avea parte de o ceremonie funerară, ci va fi incinerat, așa cum și-a dorit. Mario Vargas Llosa a fost considerat unul dintre cei mai importanți autori de limbă spaniolă din a doua jumătate a secolului XX, alături de Gabriel Garcia Marquez și de Julio Cortazar. În urmă cu 15 ani, în 2010, Vargas a primit Premiul Nobel pentru Literatură, ”pentru cartografierea structurilor puterii și pentru imaginile sale pătrunzătoare ale rezistenței, revoltei și eșecului individului”. De-a lungul vieții, acesta a scris diverse opere, iar stilul său a variat de la experimente narative la romane realiste. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: ”Casa Verde”, ”Peștele în apă”, ”Sărbătoarea Țapului”, dar și primul său roman, ”Orașul și câinii”, care a avut un succes mondial.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨