Mirela Retegan de la Gașca Zurli: „Adoptă o mamă” – campanie pentru mamelor vulnerabile din România

Data actualizării: 7 martie 2025

Mirela Retegan, fondatoarea grupului artistic Gașca Zurli, a inițiat o campanie umanitară dedicată femeilor în situații vulnerabile din România. Vedeta a organizat o serie de conferințe în 10 orașe, pe diverse teme, toate înglobate sub sloganul „Adoptă o mamă”.

Suntem în mijlocul celei mai mari și frumoase campanii dedicate mamelor aflate în situații vulnerabile. Mergem la mamele din oncopediatrii, la cele din penitenciare”, a declarat Mirela Retegan. Aceasta a adăugat că oricine se poate înscrie la aceste conferințe și la sesiunile de consiliere oferite de psihologi.

Campania „Adoptă o mamă”

Campania a beneficiat de generozitatea românilor în ultimii 10 ani, având peste 40.000 de beneficiare. Aceasta merge pe două direcții principale: oferirea unui cadou pentru o mamă vulnerabilă și „Cu mama la psiholog”.


Persoanele care doresc să facă un cadou mamelor neglijate de familie sau aflate în situații dificile pot oferi pachete pe care Mirela Retegan și voluntarii le vor distribui. Acestea pot conține de la produse de igienă și cosmetice până la accesorii, cărți sau scrisori de încurajare.

Citește și:

Programul „Cu mama la psiholog”

Un alt program important de care s-a ocupat Retegan în ultimii ani este „Cu mama la psiholog”. Acesta oferă ore gratuite de consiliere mamelor care se află în situații de viață complicate. În ultimii trei ani, peste 2.500 de femei au beneficiat de consiliere psihologică gratuită.

Prin intermediul Fundației Zurli, dezvoltată de Mirela Retegan, cadourile ajung în diferite centre sociale, spitale și penitenciare. Cei care doresc să găsească informații despre cum și unde pot trimite darurile în țară pot afla mai multe informații de pe site-ul Fundației Zurli.

Mirela Retegan a pornit, începând cu data de 3 martie, într-un turneu național cu conferințele „Înfloritoare”. Printre cei invitați să vorbească publicului feminin, și nu numai, se numără Daciana Sârbu, Raluca Anton, Narcisa Suciu, Ana Morodan, Urania Cremene, Paula Herlo și Andreea Paul.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨