Moșii de vară 2025: Cum să onorăm memoria celor adormiți și ce este bine să oferim de pomană

Una dintre cele mai importante sărbători de pomenire a morților, Moșii de vară, are loc în fiecare an în perioada estivală. În 2025, această sărbătoare va fi marcată pe data de 7 iunie, cu o zi înainte de Rusalii.
Sărbătoare mobilă în calendarul creștin ortodox
Fiind o sărbătoare mobilă, Moșii de vară nu au loc niciodată în aceeași zi. Creștinii participă la slujbă în această zi, aprind lumânări pentru sufletele celor adormiți și oferă de pomană. Conform tradiției, pachetele de pomană ar trebui să conțină colivă, vin, sarmale, pilaf sau mere.
De Moșii de vară, se spune că cei adormiți coboară pe pământ printre cei vii, special pentru a primi de pomană.
Respectarea tradițiilor
Pe lângă alimente, sunt bine primite și prosoapele, paharele sau diverse obiecte de uz casnic, precum vasele de lut sau de ceramică. Neapărat, pachetele date de pomană trebuie să fie însoțite de lumânări aprinse.
În tradiția creștină, această sărbătoare mai poartă numele și de Sâmbăta Morților. În această zi dedicată celor dragi, care au trecut în neființă, se oficiază slujbe în biserici, iar preoții citesc Sfânta Liturghie. De asemenea, în curțile bisericilor sau în cimitire se oficiază parastase, unde se împart pachete de pomană celor nevoiași.
Se spune că în Sâmbăta morților nu este bine să muncești, să speli sau să gătești. Cine nu respectă această tradiție, deranjează sufletele celor morți. De asemenea, se mai spune că dacă nu dai de pomană de Moșii de vară, cei dragi din lumea de dincolo nu vor avea ce mânca și vor suferi.
Tocmai de aceea, este foarte important ca pomana oferită în această zi să fie din suflet și cu gândul la persoanele care nu mai sunt printre noi.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨