Nimeni nu credea așa ceva. AUR vrea ca ajutorul României pentru Republica Moldova să fie înlocuit

Data actualizării: 30 iulie 2025

Senatorul AUR Petrișor Peiu a anunțat că partidul va depune în septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, un proiect de lege prin care ajutorul financiar oferit de România Republicii Moldova să fie înlocuit cu un fond de investiții denumit „Fondul Moldova”.

Potrivit lui Peiu, noul fond ar urma să funcționeze ca un instrument economic matur și echilibrat, înființat oficial de Ministerul Finanțelor de la București și listat pe Bursa de Valori București.

Fondul Moldova va avea acțiuni listate și emise periodic pentru capitalizare


Fondul va avea un capital social inițial de 250 de milioane de euro, adică 1,25 miliarde de lei, împărțit în 25 de milioane de acțiuni cu valoarea unitară de 10 euro. Va fi listat la bursă, unde va scoate la vânzare alte 25 de milioane de acțiuni, printr-o ofertă publică inițială.

Citește și:

„Vom viza, practic, înlocuirea ajutorului financiar acordat de România Republicii Moldova cu un fond de investiţii, un instrument mult mai matur şi mai echilibrat”, a scris Petrișor Peiu pe Facebook.

Fondul va fi condus de un Consiliu de Supraveghere alcătuit din 11 membri aleși de acționari prin vot cumulativ. Pentru primii trei ani, președintele Fondului va fi un reprezentant desemnat de Ministerul de Finanțe. Acesta va funcționa ca un fond deschis, adică unul care permite permanent atragerea de noi investiții, și va emite anual câte 10 milioane de acțiuni suplimentare pentru a fi capitalizat.

Senatorul a precizat că Fondul Moldova va investi în active din Republica Moldova, în special în acțiuni și obligațiuni, dar și în alte tipuri de instrumente financiare.

„Fondul va investi în active din Republica Moldova, în principal în active financiare (acţiuni la diverse societăţi plus obligaţiuni), dar şi în orice alt fel de active. Investiţiile în obligaţiuni emise de statul Republica Moldova sau de UAT-uri vor fi limitate la 30% din activul net”, a explicat Petrișor Peiu.

Dividendele generate de acest fond vor fi împărțite investitorilor în fiecare an, conform legislației române. Totuși, în primii cinci ani, aceste dividende nu vor fi plătite direct, ci vor fi transformate automat în acțiuni noi, contribuind astfel la suplimentarea capitalului fondului.

„Dividendele vor fi distribuite conform legii române, anual, către investitori, primii cinci ani urmând să fie convertite în acţiuni noi, prin capitalizarea suplimentară a fondului”, a mai spus Petrișor Peiu.

Senatorul AUR susține că acest mecanism va crea în Republica Moldova o sursă „mare, constantă și serioasă” de investiții, provenind din România, nu doar de la statul român, ci și de la investitori privați.

„În economia Republicii Moldova va apărea o sursă mare, constantă şi serioasă de investiţii. Investiţii vor fi, practic, ale României, nu doar ale statului român sau ale câtorva companii”, a declarat el.

Printre efectele economice prezentate de Peiu se numără și crearea unei relații mai strânse între cele două țări, atât la nivel financiar cât și instituțional.

„În Republica Moldova se va obţine un sentiment clar de ataşament faţă de România. Cele două economii se vor compatibiliza şi vor funcţiona sincretic”, afirmă senatorul AUR.

Acesta a menționat că o parte consistentă din fondurile europene vor putea fi folosite pentru întărirea relațiilor economice dintre cele două țări.

„Este evident că Statul român trebuie să asigure, prin prezenţa sa în acest fond, publicul şi companiile de buna credinţă a administrării sale şi de supunerea operaţiunilor respective rigorilor fondurilor publice”, a mai scris senatorul AUR Petrișor Peiu.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨