Nu se mai termină coșmarul de la Iași. Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon. Ce s-a descoperit

Data actualizării: 17 aprilie 2025

Un brancardier de 54 de ani de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași a murit în noaptea de luni spre marți, la scurt timp după ce ieșise din tură, fiind al treilea deces suspect din rândul personalului medical al aceleiași unități sanitare, într-un interval de doar două săptămâni.

Decese în lanț la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Trei cadre medicale, trei morți în două săptămâni

Bărbatul lucra pe secția de Terapie Intensivă și, potrivit informațiilor furnizate de Observator, nu era cunoscut ca având probleme medicale și nici nu figura cu vreo boală cronică. Deși conducerea spitalului a transmis că nu există o legătură clară între aceste decese și o posibilă suprasolicitare, Ministerul Sănătății a demarat o anchetă pentru a stabili exact cauzele.

„Rămâne să vedem dacă există o relaţie între modul în care şi-au desfăşurat ei activitatea, o eventuală suprasolicitare şi această evoluţie nefericită”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Acesta este al treilea deces înregistrat recent în cadrul unității medicale. Primul a fost al medicului rezident George Ștefan Tilă, în vârstă de 31 de ani, care lucra pe secția de gastroenterologie. Tilă, originar din Bârlad, a murit pe 28 martie. Conform informațiilor apărute în presă, suferea de o boală autoimună.


Al doilea caz s-a petrecut pe 13 aprilie, când Emanuel Mirel Luca, un alt medic rezident în vârstă de 28 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din județul Botoșani.

Citește și:

Inițial s-a presupus că Emanuel Mirel Luca ar fi suferit un infarct, însă autopsia a indicat prezența unor leziuni la nivelul plămânilor, posibil cauzate de infecții respiratorii. Presa locală a relatat că atât acesta, cât și George Tilă și alți colegi din secție ar fi avut gripă și COVID-19 în ultimele luni, uneori simultan.

În urma acestor decese, ministrul Sănătății a cerut ca ancheta să clarifice dacă există vreo legătură între cazuri.

„Acum, cei de la medicină legală vor trebui să se pronunţe dacă există o cauzalitate comună între cele două decese. Ştim că pentru primul rezident, cel de 31 de ani, deja au fost date rezultatele preliminare către anchetatori. Urmează să vină analizelele de laborator şi pentru tânărul de 28 de ani, care a fost găsit decedat în casă la finalul săptămânii trecute”, a precizat Alexandru Rafila.

Ancheta a scos la iveală condiții de muncă extrem de solicitante pentru medicii rezidenți din secția de gastroenterologie a Spitalului „Sfântul Spiridon”. În spațiul public au apărut relatări potrivit cărora tinerii rezidenți ajung să lucreze în ture de până la 36 de ore fără pauze de somn.

„Au apărut inclusiv în spaţiul public mai multe mesaje în care se spune că rezidenţii de la Gastroenterologie de la Sfântul Spiridon sunt suprasolicitaţi după gărzi de 24 de ore, urmează program normal de muncă şi se ajunge ca aceşti rezidenţi să petreacă câte 32 – 36 de ore fără să doarmă, timp în care trebuie să performeze”, a transmis Paul Ciurari, corespondent Antena 3 CNN.

Potrivit acelorași surse, lipsa de personal medical auxiliar, cum ar fi asistentele și brancardierii, ar fi dus la o încărcare excesivă a sarcinilor pentru rezidenți.

„Colegii lor au spus că volumul de muncă este atât de mare, pentru că nu sunt nici asistente, nici brancardieri suficienţi la acea secţie, iar totul este făcut de rezidenţi. Secţia are circa 108 rezidenţi, iar, în total, sunt 125 de paturi.”

Moartea brancardierului de 54 de ani, cel mai recent caz din această serie neagră, a fost un șoc în comunitatea medicală din Iași. Acesta lucra pe secția ATI și, potrivit informațiilor preliminare, nu fusese diagnosticat cu vreo afecțiune gravă. Deocamdată, nu există o concluzie oficială privind cauza exactă a decesului, iar rezultatele medico-legale sunt așteptate.

Pe 13 aprilie, când Emanuel Mirel Luca a fost găsit fără viață de sora sa în casa din județul Botoșani, s-a constatat că, deși se afla sub tratament medicamentos, afecțiunea sa nu ar fi fost suficient de gravă încât să-i pună viața în pericol.

„Înainte să moară, tânărul ar fi fost infectat cu COVID-19 și gripă”, au transmis surse medicale.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili dacă există o legătură între cele trei decese produse într-un interval atât de scurt. Ancheta Ministerului Sănătății este în desfășurare, iar rezultatele finale sunt așteptate pentru a putea lămuri circumstanțele acestor pierderi tragice.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨