„Nu știu dacă au venit cu intenții bune” Ce s-a întâmplat după ce Leo de la Strehaia și familia sa au venit în vizită la Irinel Columbeanu și au fost dați afară?! Patronul azilului a povestit totul: „Au ieșit în mod civilizat”

Leo de la Strehaia și sora sa, Olga, au mers recent la azilul din Ghermănești, unde locuiește Irinel Columbeanu, cu intenția declarată de a-i oferi ajutor și de a-l lua acasă. Vizita lor nu a fost primită cu bucurie, nici de fostul milionar, nici de conducerea azilului, iar aceștia au fost rugați să părăsească imediat proprietatea.
Patronul azilului, Ion Cassian, a declarat că Irinel Columbeanu nu a dorit să-i vadă și a insistat ca aceștia să fie escortați afară.
„Discuția cu Leo de la Strehaia a fost că vrea să-l vadă pe Irinel Columbeanu, intrase în curte cu sora lui și cu alte câteva doamne, era curtea plină de femei. Eu i-am invitat să iasă în afara proprietății mele, pentru că Irinel dorește să fie lăsat în pace, nu a dorit să îi vadă. Le-am spus că la ora asta doarme, se odihnește, pentru că mai apoi trebuie să meargă la sala de sport, să facă gimnastică,” a explicat Ion Cassian.
Acesta a menționat că Leo și grupul său au ieșit fără incidente, însă, odată ajunși în stradă, aceștia „au început să arunce cu noroi” la adresa lui Irinel Columbeanu.
„Nu știu dacă au venit cu intenții bune, poate că da, dar nu știam până ieri cine e acest Leo. Ei nu au venit cu mâncare sau cu pungi, au venit cu mâinile goale!”, a adăugat patronul azilului.
„Ajutor” sau bătaie de joc?
În timpul vizitei, Leo de la Strehaia a realizat un clip video în care le-a explicat internauților intențiile sale, declarând că a venit cu 100 de milioane de lei vechi pentru a-l ajuta pe Irinel Columbeanu.
„Eu sunt serios, am venit la domnul Columbeanu. Am venit să îi dăm și lui 100 de milioane de lei, plus ce i-a adus Olga să îl ajutăm. Suntem aici ca să îl ajutăm,” a afirmat acesta.
Totuși, Ion Cassian s-a arătat nemulțumit de atitudinea celor care au făcut donații simbolice în contul deschis pentru fostul milionar.
„Sunt oameni care fac glume nesărate pe seama situației lui. Unii au donat, pentru el, în contul fundației, un euro. Nu e vorba că doar atât au avut, pur și simplu a fost o bătaie de joc la adresa lui Irinel. Cum să donezi un euro?” a spus Cassian.
Sprijin moral din partea fostei iubite
Ion Cassian a menționat că singura persoană din trecutul lui Irinel Columbeanu care îl vizitează constant și îi oferă sprijin moral este ultima sa iubită, Oana.
„Dintre toate fostele lui iubite, doar ultima, Oana, este ajutorul lui, nu financiar, ci moral, ea este singura care îl vizitează la azil. A venit, asta e important, pentru el contează mult treaba asta,” a subliniat patronul azilului.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨