O fată de 13 ani din Sibiu, olimpică la engleză, găsită spânzurată în casă de mama sa. Detalii despre tragedie

O fată de 13 ani din Sibiu a fost găsită fără viață, marți dimineață, în locuința familiei, de către mama sa. Tragedia s-a produs pe strada Oștirii, în noaptea de 25 spre 26 august, iar apelul la 112 a fost făcut chiar de femeia care și-a descoperit fiica spânzurată în dormitor.
Fetița ar fi avut un conflict cu părinții înaintea tragediei
Fetița a fost găsită de mama ei, fără semne vitale, iar echipajele medicale ajunse de urgență la fața locului nu au putut face altceva decât să declare decesul.
„Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”
, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Potrivit vecinilor, adolescenta era cunoscută ca fiind retrasă, dar nu părea să aibă probleme vizibile de natură emoțională. Aceasta era elevă la Școala nr. 6 din Sibiu și era olimpică la limba engleză. Avea doi frați mai mici, fiind cea mai mare dintre copii.
Surse apropiate familiei au povestit că în seara tragediei ar fi izbucnit o discuție aprinsă între fată și părinți, pentru că voia să se uite la desene animate pe telefon, lucru pe care aceștia i l-ar fi interzis. Câteva ore mai târziu, copila a fost găsită fără suflare.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au precizat că echipele de criminaliști au făcut cercetări la fața locului și au strâns probe pentru a reconstitui împrejurările. În paralel, medicii legiști urmează să stabilească prin autopsie cauza exactă a morții.
Tragedia readuce în atenție tema sprijinului pentru copii și adolescenți aflați în situații vulnerabile. Specialiștii atrag atenția că, de multe ori, conflictele aparent banale din familie pot declanșa reacții dramatice, mai ales în cazul tinerilor aflați la vârsta adolescenței.
Cazul fetei de 13 ani din Sibiu rămâne în atenția autorităților, iar ancheta polițiștilor continuă pentru a lămuri toate detaliile acestei situații.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨