O femeie simplă, îmbătrânită înainte de vreme, cu fața arsă de soare și extrem de obosită. Mama Teodorei Marcu e încă în stare de șoc și n-a vorbit cu nimeni la înmormântarea fiicei

Mama Teodorei Marcu s-a întors de urgență în țară după ce a aflat că fiica ei a fost ucisă cu brutalitate. Femeia a venit direct din străinătate, unde muncea, și și-a condus copilul pe ultimul drum în tăcere.

Nu a vorbit cu nimeni, nu a scos niciun cuvânt, dar întreaga durere i se citea pe chip. Arsă de soare, îmbătrânită înainte de vreme și complet epuizată, a fost văzută la înmormântare în haine negre, mergând cu pași mici, dar fără să se clatine. În timp ce ceilalți o susțineau fizic, ea era stâlpul lor, sprijinul tuturor, deși sufletul îi era sfâșiat.

Tânăra ucisă a fost înmormântată în satul copilăriei, lângă bunicii ei

Trupul Teodorei Marcu a fost așezat între cei care au crescut-o, într-un loc plin de amintiri. Pe marginea drumului și în fața porții s-au adunat coroane cu panglici negre și flori aduse de cunoscuți și necunoscuți, toți marcați de tragedia ei. În fața casei s-au aprins lumânări, iar pragul a rămas deschis pentru cei care au venit să-și ia rămas-bun în tăcere. Lacrimile nu au lipsit, dar mulți au stat în liniște, copleșiți de durere.

Mama Teodorei a fost surprinsă stând nemișcată în fața porții, cu o sticlă de apă în mână și cu privirea pierdută. Nu a spus nimic, nici când sicriul a fost ridicat, nici când a fost dus la biserică. Nu a ținut un discurs, nu a cerut explicații, nu s-a plâns. A mers pe jos până la groapă, urmând mașina mortuară, și a privit în tăcere până la capăt.

Femeia nu a apucat să-și vadă fiica în viață. Deși a venit imediat ce a fost anunțată, totul a fost prea târziu. Acasă o așteptau doar sicriul alb și o fetiță care întreba de mama ei fără să știe adevărul. În mijlocul acestei drame, mama Teodorei nu a făcut nicio plângere, nu a vorbit cu presa, ci doar a strâns din dinți, și-a legat basmaua și a mers mai departe.

La înmormântare, în satul unde Teodora crescuse, oamenii au venit în număr mare să-și arate respectul și compasiunea. În curtea casei, printre flori și lumânări, era liniște. Nimeni nu îndrăznea să vorbească prea tare. Într-o astfel de tăcere grea, durerea părea și mai apăsătoare. Din loc în loc, cineva lăsa o floare, aprindea o lumânare sau se oprea doar câteva secunde cu capul plecat. A fost un adio simplu, dar sfâșietor.

Soțul Teodorei, Alex Marcu, a fost alături de sicriu pe tot parcursul funeraliilor. Cu fața plină de suferință și ochii roșii de plâns, a stat lângă cea care îi fusese soție și mama copilului său. A atins mâna ei rece și nu s-a mișcat din acel loc, parcă refuzând să creadă că nu o va mai putea îmbrățișa vreodată. În ciuda durerii, nu a făcut scandal, nu a spus nimic în plus. A trăit fiecare clipă a despărțirii în liniște.

În timpul procesiunii prin sat, Alex a făcut un gest care a atras atenția tuturor celor prezenți. Cu mâinile tremurânde, a pus în sicriu un buchet mare de trandafiri roșii. Erau florile preferate ale Teodorei.

„Un simbol al iubirii sale nemuritoare și al promisiunii că ea va rămâne mereu în inima lui”

— au comentat martorii care au asistat la moment.

După ceremonie, sicriul a fost coborât în pământul copilăriei ei, lângă bunici. Alex și mama Teodorei au stat unul lângă altul, fără cuvinte, sprijinindu-se reciproc prin simpla prezență. Cei din familie, prietenii, cunoscuții – toți au înțeles că o astfel de tragedie nu lasă loc pentru vorbe. Au fost acolo, în tăcere, cu sufletul greu și cu gândul că o viață tânără s-a frânt prea devreme.

În toată această durere, un lucru a fost clar pentru toți cei care au venit să-și ia rămas-bun: tăcerea spune uneori mai mult decât orice cuvânt. Iar în cazul mamei Teodorei Marcu, fiecare privire, fiecare pas, fiecare respirație erau o mărturie a suferinței pe care o poartă în suflet.