Papa Leon al XIV-lea, primul papă de origine americană, vorbitor fluent a șapte limbi

Data actualizării: 8 mai 2025

Ziua de 8 mai 2025 a adus o veste importantă pentru Biserica Catolică și întreaga lume. În urma conclavului de la Vatican, fumul alb a anunțat alegerea noului Papă. Robert Francis Prevost, cunoscut acum sub numele de Papa Leon al XIV-lea, este primul papă de origine americană din istorie, fiind ales în a patra întâlnire a conclavului.

Cine este Papa Leon al XIV-lea?

Robert Francis Prevost s-a născut pe 14 septembrie 1955 în Chicago. Tatăl său, Louis Marius Prevost, a fost veteran al Marinei americane și administrator școlar. Mama sa, Mildred Martinez, cu origini spaniole, rămâne o figură mai puțin cunoscută. Noul Papă are, astfel, origini spaniole, franceze și americane.

Abilitățile lingvistice ale Papei Leon al XIV-lea sunt remarcabile. Vorbește fluent cinci limbi – italiană, spaniolă, engleză, franceză și portugheză – legate de originile sale, precum și limba latină și limba germană. Acest poliglotism este un avantaj major în comunicarea cu credincioșii din întreaga lume, asigurând că mesajul transmis de Suveranul Pontif ajunge acolo unde trebuie și așa cum trebuie, fără să lase loc de interpretări.


Cariera religioasă a Papei Leon al XIV-lea

Papa Leon al XIV-lea este al 267-lea Suveran Pontif al Bisericii Catolice. Acesta este membru al Ordinului Sfântului Augustin și a fost hirotonit preot în 1982. A obținut un doctorat în drept canonic la Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino din Roma.

Citește și:

A petrecut mai bine de două decenii în Peru, unde a activat ca misionar. Ulterior, a devenit episcop de Chiclayo. În 2023, Robert Francis Prevost a fost numit de către Papa Francisc prefect al Dicasterului pentru Episcopi. Astăzi, se află în fruntea Bisericii Catolice, într-o poziție care îi permite să-și folosească abilitățile lingvistice și experiența vastă pentru a atinge inimile credincioșilor din întreaga lume.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨