Paradisul secret din Creta, un refugiu natural neexplorat de turismul de masa

Data actualizării: 7 iunie 2025

Amplasat în Creta, una dintre cele mai populare destinații turistice din Grecia, un paradis natural își așteaptă vizitatorii. Acesta este mai puțin cunoscut și ascunde cascade care îți taie respirația, peșteri pline de mister și bazine naturale cu apă cristalină.

Defileul Kourtaliotiko, oaza de liniște

Defileul Kourtaliotiko se află în mijlocul Cretei, cea mai mare insulă din Grecia. Este o mică oază de liniște pe insula aglomerată și un loc ideal pentru iubitorii de drumeție. Aici se găsesc nu mai puțin de cinci cascade situate chiar sub biserica Agios Nikolaos Kourtaliotis. Conform legendelor, acestea ar fi fost create de sfânt însuși, apăsând cinci degete în stâncă.

Paradisul este situat chiar între orașele Rethymno și Agia Galini și este ușor de accesat, cu toate că este nevoie să mergi pe jos.

Drumul, însă, va fi fascinant, traseul fiind modalitatea ideală de a admira frumusețea Cretei. Pentru a explora defileul, turiștii trebuie să achite o taxă de cinci euro. O experiență completă înseamnă să pășești în apele râului și să explorezi peșterile din zonă.


Perioada ideală pentru vizită

Pentru a admira Kourtaliotiko și a se bucura de frumusețea locului, este important ca turiștii să aleagă perioada potrivită din an, căci apa care izvorăște din cascade este destul de rece. Astfel că, în lunile septembrie și octombrie, nu va mai fi la fel de cald precum în mijlocul verii. Cu toate acestea, zona este mult mai liniștită, cu mai puțini turiști decât în sezonul aglomerat.

Citește și:

Vizitatorii pot vâsli în anumite zone ale râului, însă pentru a descoperi cu adevărat peșterile ascunse, este nevoie să înoate până în adâncurile lor. Apa curge printre stâncile abrupte, iar valurile care se izbesc de ele conturează un peisaj ce amintește de frumusețea autentică a insulelor grecești.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨