Pensionarii care pot ieși cu 11 ani mai devreme la pensie. Ce acte sunt necesare pentru acest tip de pensionare anticipată

Data actualizării: 12 iulie 2025

Femeile care pot ieși cu 11 ani mai devreme la pensie. Ce acte sunt necesare pentru acest tip de pensionare anticipată

Noua lege a pensiilor, adoptată în 2023 și intrată în vigoare de la 1 septembrie, aduce o serie de schimbări importante pentru anumite categorii de femei din România.

Femeile pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare, cu condiția să îndeplinească mai multe criterii specifice. Conform Legii 360/2023, articolul 51, femeile pot reduce vârsta de pensionare dacă au completat stagiul minim de cotizare, stabilit la 35 de ani.

În plus, femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani sau care au adoptat și îngrijit copii timp de cel puțin 13 ani pot obține o reducere de 6 luni pentru fiecare copil. Totuși, această reducere nu poate depăși 3 ani în total.


Un aspect esențial este că această reducere a vârstei de pensionare se poate cumula cu alte facilități pentru condiții speciale sau deosebite de muncă, conform articolului 48 din lege.

Citește și:

Cu toate acestea, reducerea totală a vârstei de pensionare nu poate depăși 11 ani, chiar și în cazul îndeplinirii mai multor criterii cumulative.

Ce documente trebuie să depună femeile care au dreptul să se pensioneze mai devreme

Pentru a beneficia de aceste facilități, femeile trebuie să depună un dosar complet la Casa Națională de Pensii Publice. Dosarul trebuie să includă următoarele documente:

  • Acte de identitate;
  • Acte de stare civilă;
  • Carnet de muncă;
  • Adeverințe și diplome;
  • Documente care atestă maternitatea sau adopția (certificat de naștere al copiilor sau hotărâre judecătorească definitivă privind adopția);
  • Declarație pe propria răspundere, prin care solicitantele confirmă că au îngrijit copiii până la vârsta menționată.

Femeile care primesc pensie de invaliditate sau pensie anticipată și care îndeplinesc criteriile pentru a trece la pensionarea pentru limită de vârstă vor face acest lucru automat.

Trecerea se realizează fie la data îndeplinirii condițiilor (dacă documentele au fost depuse în prealabil), fie la data depunerii documentelor (în cazul în care acestea sunt prezentate după îndeplinirea condițiilor de cotizare și reducerea vârstei standard de pensionare).

Această nouă reglementare oferă șansa multor femei de a se pensiona mai devreme, însă este esențial ca toate documentele să fie pregătite corespunzător pentru a evita eventuale întârzieri.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨