Poate omul deveni nemuritor prin transplanturi de organe? Ce spun declarațiile și ce arată știința

Ideea că am putea atinge „nemurirea” schimbând piese uzate ale corpului cu unele noi a reapărut după dialogul dintre Xi Jinping și Vladimir Putin, purtat la parada militară de la Beijing. Cei doi au glisat spre un scenariu în care transplanturile repetate ar putea face o persoană „din ce în ce mai tânără” și ar împinge bătrânețea „la nesfârșit”. Întrebarea este: ce susține, de fapt, cercetarea de până acum?

Ce s-a spus și cum stau lucrurile în prezent

Putin a afirmat că, în acest secol, ar deveni posibil să trăim până la 150 de ani, în timp ce Xi a punctat că, dacă odinioară a ajunge la 70 de ani era rar, astăzi la 70 „încă ești copil”.

Realitatea medicală este alta: transplanturile de organe salvează vieți, dar nu opresc îmbătrânirea. În Marea Britanie, în ultimele trei decenii, peste 100.000 de persoane au supraviețuit datorită acestor intervenții. În același timp, progresele chirurgicale și în imunologie au făcut ca unele grefe să reziste mai mult: există pacienți cu rinichi funcțional timp de cel puțin 50 de ani după transplant.

Durata de funcționare depinde de organ și de pacient: un ficat transplantat rămâne, în medie, activ în jur de 20 de ani, o inimă aproximativ 15 ani, iar plămânii aproape 10 ani. Chiar și așa, fiecare operație implică riscuri importante, iar ideea de a „reînnoi” un organ de mai multe ori presupune expunere repetată la acestea.

După transplant, pacienții iau toată viața imunosupresoare pentru a preveni respingerea organului. Aceste medicamente pot crește tensiunea arterială, favoriza infecțiile și au alte efecte nedorite. Mai mult, respingerea grefei poate apărea uneori chiar dacă tratamentul este urmat corect.

Ce dezvoltă știința și care sunt limitele

Pentru a reduce respingerea, cercetătorii testează xenotransplantul – folosirea organelor de la animale, în special porci modificați genetic. Prin instrumente de editare genetică precum CRISPR, se elimină anumite gene ale animalului și se introduc gene umane pentru a crește compatibilitatea. Au existat deja intervenții la oameni (un transplant de inimă și unul de rinichi) realizate cu astfel de organe, însă ambii pacienți au murit ulterior. Chiar dacă rezultatele au fost limitate, aceste cazuri au furnizat date valoroase pentru perfecționarea procedurilor.

O altă direcție este creșterea de organe din celule umane, folosind celule stem, care se pot transforma în toate tipurile de țesut. Scopul acestor eforturi este să trateze insuficiența de organe și să vindece pacienți grav bolnavi, nu să prelungească viața până la 150 de ani.

În zona longevității, experimentele non-chirurgicale atrag atenție, dar dovezile rămân slabe. Antreprenorul Bryan Johnson a investit sume considerabile pentru a-și „întineri” profilul biologic. Deși nu și-a înlocuit organele, a încercat transfuzii de plasmă de la fiul său adolescent. A renunțat însă, pe motiv că nu a observat beneficii, iar metodele folosite au fost criticate de cercetători și organizații medicale. Schimbul de plasmă este analizat în studii, dar nu există dovezi solide că ar crește semnificativ longevitatea.

În ansamblu, datele actuale sugerează un plafon biologic al vieții umane. Potrivit imunopatologului Neil Mabbott, vârsta maximă posibilă ar fi în jur de 125 de ani. Recordul documentat aparține lui Jeanne Calment, care a trăit 122 de ani (1875–1997). Așadar, chiar și cu medicină de vârf, vorbim mai degrabă despre extinderea anilor de viață sănătoși decât despre depășirea masivă a limitelor biologice.

Mabbott subliniază că este mai înțelept să creștem numărul anilor trăiți în stare bună decât să urmărim o viață mult mai lungă însoțită de boli cronice și internări repetate. Pe scurt, calitatea vieții cântărește mai mult decât o durată record obținută cu prețul suferinței.

Concluzia pragmatică: transplanturile sunt o realizare medicală uriașă, care oferă șanse reale acolo unde altădată nu existau. Dar ideea că înlocuirea la nesfârșit a organelor ar opri îmbătrânirea sau ar duce la „nemurire” nu este susținută de știință. Ceea ce putem viza cu mijloacele actuale este să trăim mai mult bine, nu să trăim la nesfârșit.