Post Malone, la Untold: Povestea vizitei artistului in Cluj Napoca

Data actualizării: 17 august 2025

Faimosul artist american, Post Malone, care a fost cap de afiş la festivalul Untold, a surprins pe toată lumea cu vizita sa în oraşul Cluj Napoca. El a ales să se plimbe liber prin oraş, încercând să se integreze în atmosfera locală şi să experimenteze viaţa ca un turist obişnuit.

Integrare fără fițe în atmosfera locală

Post Malone a ales să se aventureze prin baruri şi terase, lăsând o impresie pozitivă asupra localnicilor. A fost văzut comandând mâncare sau băutură ca un turist de rând, fără a-şi afişa statutul de celebritate.

„Omul e de treabă, foarte calm. Vorbea foarte frumos cu toată lumea. Mulți au venit numai să facă poze cu el. Erau trei bodyguarzi cu el. A stat vreo două-trei ore la băut. S-a simțit bine.”

De asemenea, a fost surprins în compania lui Alex Dionisa, un sucevean recunoscut pentru pizza pe care o prepară. Artistul a profitat de această ocazie pentru a încerca preparatele lui Alex, fiind încântat de pizza acestuia.


Experiența la un pub local

Post Malone a vizitat şi un pub frecventat de studenţi, unde a avut ocazia să se întâlnească cu Robi, un ospătar care a avut marea onoare să se pozeze cu muzicianul. În timpul vizitei sale, artistul a ales să se destindă cu o bere, preferând brandul de bere americană, Miller.

Citește și:

În urma acestei vizite, angajatul localului a făcut dezvăluiri în exclusivitate despre comportamentul lui Post Malone: „Vorbea foarte frumos cu toată lumea și a fost răbdător cu fanii care au vrut să se pozeze cu el.”

Post Malone este cunoscut pentru felul ingenios în care combină genurile pop, rap și rock. Primul său mare hit, „White Iverson”, lansat în anul 2015, a devenit foarte popular. Malone a atras și prin stilul său vestimentar și tatuajele de pe corp, cele faciale devenind marcă personală. De asemenea, în anul 2018, l-a detronat pe Michael Jackson, care timp de 34 de ani a deținut recordul pentru cele mai multe săptămâni petrecute în clasamentul Billboard Top R&B/ Hip-Hop Albums.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨