Postul Adormirii Maicii Domnului incepe pe 1 august cu o zi de dezlegare la peste

Începe postul Adormirii Maicii Domnului. În perioada 1-15 august, credincioșii din întreaga lume se pregătesc pentru una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, dedicându-se rugăciunii și căutării iertării păcatelor. Aceste două săptămâni de post fac parte din cele patru mari posturi anuale și sunt de mare semnificație spirituală.
Ce inseamna postul Adormirii Maicii Domnului?
Postul Adormirii Maicii Domnului este o perioadă în care credincioșii sunt îndemnați să se dedice rugăciunii, pocăinței și curățirii sufletești. Anul acesta, postul începe și se termină într-o zi de vineri, prelungindu-se astfel cu o zi. Tradițional, credincioșii sunt îndemnați să se abțină de la alimentele de origine animală, optând pentru o alimentație simplă, bazată pe legume, fructe, cereale și leguminoase. Uleiul și vinul sunt permise doar în zilele de sâmbătă și duminică sau în zilele cu dezlegare.
Dezlegare la pește
În ceea ce privește dezlegările, singura zi în care enoriașii vor avea voie să mănânce pește va fi pe 6 august, când se sărbătorește Schimbarea la Față a Domnului, o altă sărbătoare importantă în calendarul ortodox.
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august, este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox, semn că este o sărbătoare împărătească, cu participare la Sfânta Liturghie.
Conform tradiției, în această zi nu se lucrează, iar credincioșii aduc la biserică flori și fructe de sezon pentru a fi binecuvântate. În timp ce unii ar putea interpreta Adormirea Maicii Domnului ca o „moarte”, semnificația reală se referă la trecerea ei lină la cele veșnice, în rândul celor mai sfinți.
Începând cu 1 august, în biserici se vor citi Paraclisele Maicii Domnului, iar în țară vor avea loc pelerinaje la mănăstirile închinate Fecioarei Maria. De asemenea, femeile care poartă numele Maria sau derivatele acestuia obișnuiesc să țină acest post cu sfințenie, considerând că aduce binecuvântare și protecție divină.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨